Povestea celor 175 de studenți bătrâni de la Universitatea „Dunărea de Jos”

Un număr de 175 de vârstnici s-au înscris anul acesta la cursurile Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi pentru a studia o serie de discipline, în cadrul unui program pentru seniori demarat în 2016 de instituţia de învăţământ. Vârstnicii afirmă că niciodată nu este prea târziu să înveţe lucruri noi şi participă la cursuri pentru a socializa.

La Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi a avut loc, marţi, deschiderea cursurilor Universităţii Vârstei a Treia – U3A, eveniment la care au fost prezenţi câteva zeci de vârstnici care au umplut amfiteatrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, dornici să studieze diverse discipline, între care Drept, Nutriţie şi Inginerie alimentară, Ştiinţe şi Tehnologie, Istorie şi Filosofie, Turism, Kinetoterapie, Medicină şi Psihologie.

Chiar dacă au vârste înaintate, seniorii cursanţi au spus că sunt foarte fericiţi că au ocazia să studieze aceste discipline şi să înveţe lucru noi. „Niciodată nu este prea mult să înveţi şi nici nu este prea târziu, iar cu cât ştii mai mult, cu atat mai bine. Am şase module module de studiu. Este primul an în care vin, eu aici am făcut Facultatea de Biologie şi Agricultură, acum 49 de ani. Am lucrat în învăţământ şi am fost prin repartiţie în judeţul Tulcea, la Luncaviţa, şi apoi la Grindu. Ulterior, am ajuns la Tudor Vladimirescu şi apoi în Galaţi”, a spus o femeie, fostă profesoară, în vârstă de 69 de ani, conform News.ro.

De mână

Unii dintre cursanţi au venit în cuplu ca să urmeze cursurile universităţii.

„Eu am mai fost şi anul trecut o perioadă, un semestru. Soţia a fost de la început, m-a lămurit soţia, dar am simţit nevoia să vin şi eu, ca să socializez mai mult, să cunosc persoane, să ştiu anumite lucruri. Cel mai mult îmi place Chimia alimentară, Nutriţia, dar voi studia şi Medicina, Kinetoterapia. Înainte să ies la pensie am lucrat în Agricultură, am fost şef de fermă, am făcut facultatea şi la tinereţe. Să ştiţi că acum emoţiile sunt destul de mari, chiar dacă sistemul din cadrul universităţii vârstei a treia este diferit faţă de cel obişnuit”, a spus Paul Georgescu pentru News.ro. Acesta are 70 de ani, un pensionar, care a venit alături de soţie la cursuri.

Un alt pensionar, Gheorghe Dobrică, în vârstă de 84 de ani, fost impiegat de mişcare, a afirmat că nu a putut să facă facultatea în tinereţe, dar mereu i-a plăcut să înveţe, motiv pentru care a venit pentru al doilea an la cursurile dedicate seniorilor.

„Eu am fost şi anul trecut pentru că vreau să învăţ carte, mi-a plăcut cartea. Voi urma acum dreptul, medicina, ingineria, sunt cinci specialităţi la care merg şi sunt foarte bucuros”, a afirmat bărbatul pentru News.ro.

În toamna anului trecut, au demarat, la Galaţi, cursurile Universităţii Vârstei a Treia (U3A), un proiect pilot, construit după un model de origine franceză, adaptat spaţiului cultural şi academic gălăţean, care aşează în mijlocul acţiunilor sale seniorii, iar iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului este prof. univ. dr. Violeta Puşcaşu.
Potrivit reprezentanţilor universităţii, învăţarea pe tot parcursul vieţii, incluziunea socială, dialogul intergeneraţional, valorizarea şi valorificarea potenţialului uman sunt principalele obiective care au stat la baza initiaţivei pionier lansate de Universitatea ”Dunarea de Jos” din Galati în 2016 şi materializată sub denumirea de Universitatea Vârstei a Treia – U3A.

Prima promoţie a însumat peste 100 de absolvenţi, având vârste cuprinse între 55 şi 85 de ani, care au participat la prelegeri şi conferinţe, ateliere de dezbatere şi seminarii, grupuri de lectură, vizite, tururi ghidate şi promenade.

Cursurile U3A sunt de formare, cursanţii primind în final certificate de absolvire.

Pentru a fi student la Universitatea Vârstei a Treia vârsta minimă este de 55 de ani, iar singura taxă care s-a perceput a fost de 100 de lei, la înscriere.

Cursurile durează două semestre, iar programul acestora se desfăşoară potrivit structurii anului academic, respectând vacanţele universitare, întrucât titularii de curs sunt profesori la universitate. Pentru acest an, sunt 175 de vârstnici înscrişi la cursuri.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.