Percheziţii la Primăria Eşelniţa din Mehedinţi, pentru detunare de fonduri. Prejudiciu de 1,5 milioane lei

Poliţiştii din Mehedinţi fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la funcţionari din Primăria Eşelniţa, acuzaţi că între anii 2012 şi 2015 au făcut decontări ilegale pe baza unor situaţii de lucrări nereale, ar fi schimbat destinaţia fondurilor alocate şi ar fi folosit în interes personal bani din casieria unităţii, prejudiciind instituţia cu aproape 1,5 milioane de lei.

Acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, înşelăciune, fals sub înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

”Din cercetări a reieşit că, în perioada 2012-2015, reprezentanţii unei instituţii ar fi efectuat decontări ilegale pe baza unor situaţii de lucrări nereale, ar fi schimbat destinaţia fondurilor alocate şi ar fi folosit în interes personal bani din casieria unităţii pentru care fie ar fi prezentat documente justificative false, fie nu ar fi depus niciun document justificativ”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

De asemenea, în 2013, aceştia ar fi înstrăinat două terenuri aflate în proprietatea Primăriei, fără ca în realitate să fi fost plătită contravaloarea acestora şi fără să se opereze tranzacţia în documentele de evidenţă ale instituţiei. Prejudiciul cauzat instituţiei a fost estimat la 1.500.000 de lei.

Patru persoane vor fi duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, pentru audieri. Cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea unităţilor de parchet de pe lângă Judecătoria Orşova şi de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.