O localitate din Republica Moldova a votat unirea cu România. Ce spune primarul Marcel Snegur

Republica Moldova

O localitate Republica Moldova a votat o Declaraţie de unire cu România, semnatarii acesteia exprimându-şi bucuria de a sărbători împreună cu românii de pretutindeni Centenarul Marii Uniri şi „adeziunea la valorile naţionale şi democratice ale spaţiului cultural românesc”.

În documentul adoptat marţi 23 ianuarie de primarul comunei Parcova din raionul Edineţ, Marcel Snegur, şi de consilierii locali, transmis de Platforma Unionistă „Acţiunea 2012”, se arată că „în numele locuitorilor Moldovei răsăritene în general şi al cetăţenilor satelor Parcova şi Fântâna Albă în particular, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna, Consiliul Local al comunei Parcova, raionul Edineţ, decide unirea cu Ţara-Mamă, România”.

Semnatarii Declaraţiei îşi exprimă bucuria de a sărbători împreună cu românii de pretutindeni Centenarul Marii Uniri şi „adeziunea la valorile naţionale şi democratice ale spaţiului cultural românesc”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.