Kelemen Hunor: Au dreptate cei care critică OUG de modificare a legilor justiției

UDMR lasă baltă PSD-ul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că au dreptate cei care critică OUG de modificare a legilor Justiţiei.

„Am o problemă cu OUG nr. 7 şi au dreptate cei care o critică. În 2017 şi 2018, eu personal şi UDMR, am susţinut separarea carierelor procurorilor de judecători şi cred că am făcut un lucru bun, corect. Am susţinut că, în interiorul CSM, secţia de procurori să se ocupe de procurori, cea de judecători de judecători Acum să vii şi să spui că trebuie iar inversat, eu nu văd raţionamentul.

Potrivit lui,este o greşeală să schimbi regula după un an, nu cred că Guvernul a propus un lucru bun cu această ordonanţă.

„Îi înţeleg pe procurorii şi pe judecătorii care au ieşit azi să protesteze, pentru că nu este bine ce s-a întâmplat. Judecătorul Dana Gârbovan are perfectă dreptate când critică, sunt probleme cu OUG, categoric. Nu ştiu de ce a fost această grabă şi de ce au schimbat optica, sau cineva, ministrul Justiţiei sau altcineva, fiind că eu eram convins că ceea ce am făcut cu separarea carierelor era OK şi ar trebui să rămână aşa”, a spus Kelemen Hunor.

Acesta a afirmat că, nu poţi schimba fără nicio explicaţie ceea ce anul trecut am votat despre despre cariera procurorilor şi judecătorilor.

Judecătorii Tribunalului Cluj au decis suspendarea activităţii judiciare, pe parcursul săptămânii viitoare, solidarizându-se astfel cu protestele colegilor de la Bucureşti şi de la alte instanţe din ţară. Același lucru l-au făcut aseară și magistrații din Constanța care au protestat împotriva OUG 7/2019.

Pe lângă protestele magistraților din mai multe mari orașe ale țării, USR au anunțat pe pagina de Facebook a formațiunii politice că merg la protestele de stradă din 24 februarie și au cerut românilor să vină în Piața Victoriei într-un număr cât mai mare. Tudorel Toader este al doilea politician care scoate românii în stradă după ce și Florin Iordache a făcut același lucru cu OUG 13.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.