UPDATE Mihai Tudose a trimis Corpul de Control al Guvernului la Tarom. Reacția șefului Tarom, Eugen Davidoiu

Premierul Mihai Tudose a fost duminică la Palatul Victoria și a dat ordin Corpului de Control al primului ministrul ca de luni să înceapă un control la compania națională de transporturi aeriene TAROM (aflată în subordinea Ministerului Transporturilor) și la Compania Națională de Investiții (aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării).

Decizia premierului vine în urma activității extrem de slabe de la CNI și a rezultatelor financiare slabe și a managementului discutabil de la TAROM.

La ultima ședință de Guvern, premierul l-a criticat extrem de dur pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru situația de la TAROM și în privința construcției autostrăzilor.

„Fiindcă tot vorbim de cifre extraordinare pentru România, avem și cifre proaste. Domnule ministru Cuc, acum trei săptămâni v-am întrebat de ce i-ați prelungit mandatul cu patru luni celui de la TAROM. Și mi-ați spus că vă asumați și că aveți încredere în el și că știe ce are de făcut. Așa este? „, l-a întrebat Mihai Tudose pe ministrul Transporturilor în ședința de Guvern.

Cuc a confirmat că situația este cea prezentată de premier. Tudose a continuat pe un ton critic: „Păi, eu să înțeleg că aveți încredere în el și împreună formați o echipă. Vă asumați ce e acolo, 104 milioane pierdere pe șase luni ? CFR Marfă — pierdere, CFR Călători — pierdere. Înțeleg că e o echipă foarte bună, dar nu mergeți în direcția care trebuie”, a spus Tudose.

Ministrul Transporturilor a spus: „Bun !” și a vrut să continue, dar a fost imediat întrerupt de Tudose: „Nu știu ce vedeți bun în asta”. Cuc a explicat motivele pierderilor înregistrate de TAROM. „Aș vrea să fac următoarele mențiuni. Într-adevăr pierderile de la TAROM sunt cele pe care le-ați amintit, dar trebuie să ținem cont de următorul fapt. TAROM a operat până în luna iunie cu două aeronave în minus, ceea ce a redus capacitatea de zbor și, totodată, în urma unor decizii comerciale, care au fost luate în anul 2016, anumite rute au fost anulate, rute care în momentul de față se reiau și datorită capacităților noi de zbor. Au avut și diverse probleme tehnice la aeronave, care, practic, au redus numărul de aeronave, lucruri pe care încercăm să le remediem. Știți foarte bine că s-a lansat procedura de achiziție pentru trei avioane de lung curier, numai pentru a preveni și a preîntâmpina aceste pierderi, a crește profitul companiei. Și nu se vor opri lucrurile aici, care și le-a propus actualul management al companiei. Va urma și o serie de evaluări ale personalului de la TAROM și, bineînțeles, și disponibilizările care se impun în perioada următoare”, a explicat ministrul Transporturilor.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. uite așa, nitam-nisam, în creierii unei dumunici caniculare se duse el la Palatul Victoria să mai dea niște ordine de control despre „situația de la TAROM și în privința construcției autostrăzilor”
    asta-i pentru proști, tată, nu era mai indicat să o facă la instalare?
    sau începe o săptămînă nouă și n-are ce rumega românul?
    spune-i brăileanului, cetățene, rogu-te, că cu așa o veste-poveste la Brăila i-ar da cu vaporul în cap… 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.