Mihai Chirica: parlamentarii ieșeni să privească votul pentru moţiune ca pe jurământul pe Biblie

referendum pentru unirea cu Republica Moldova

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, le-a transmis parlamentarilor din judeţ să privească votul pentru moţiune „cu responsabilitatea jurământului pe Biblie”.

Deşi nu a fost invitat la şedinţa care a urmat Biroului Politic Judeţean Iaşi, fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, Mihai Chirica a venit la discuţii şi le-a transmis parlamentarilor să privească votul pentru moţiune „cu responsabilitatea jurământului pe Biblie”, în timp ce actualul lider al social-democraţilor ieşeni, Maricel Popa, a făcut apel la echilibru, transmite Mediafax.

„Am trimis un mesaj către parlamentarii PSD de Iaşi şi i-am rugat să privească cu responsabilitatea jurământului pe Biblie şi nu ca o decizie politică de viitor. Ei sunt parlamentari, nu le ia nimeni acest drept, nu îi poate alunga nimeni din partid, pot să îşi manifeste imperativ toate prerogativele de parlamentar, cu sau fără ruşine că au votat strâmb şi dacă votează strâmb votează împotriva acestei ţări”, a declarat Mihai Chirica.

Edilul le-a explicat jurnaliştilor că a vrut să fie chemat la discuţii cu colegii de partid pentru a le explica „că nu Grindeanu este important în această poveste, ci felul în care se gestionează actul politic al PSD pe viitor”. „Grindeanu oricum va pleca. Este un lucru evident pe care l-a înţeles şi el. Dar una este să pleci pe uşa din faţă şi alta este să fii dat afară de istorie pe uşa din spate şi uitat. Grindeanu ţine piept unui curent anti-democratic nu doar în PSD, ci în România. Grindeanu încearcă să ţină piept tuturor celor care au furat acest partid”, a continuat edilul.

La rândul său, preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat că în Biroul Politic Judeţean s-a decis să fie votată moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. „În primul rând s-a votat susţinerea moţiunii de cenzură, în unanimitate, şi ca toţi parlamentarii să fie la vot pentru susţinerea moţiunii. La ora actuală nu contează persoana, ci contează ţara şi implementarea programului guvernamental, aşa cum am promis în toamnă la alegeri. Sunt foarte multe măsuri care nu s-au implementat şi miniştrii trebuie să plece acasă. (…) Sunt miniştri care patru din şase luni au fost mai mult plecaţi în deplasări, ceea ce nu se poate”, a declarat preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.