Marți este Sfântul Ștefan. Ce urări fac primarul Gabriela Firea şi șeful CJ Vrancea, Marian Oprișan

Sfântul Ștefan este prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 27 decembrie. Conform Noului Testament, Ștefan se trăgea din Ierusalim și avea origini iudeice.

De asemenea, Sfântul Ștefan este recunoscut că fiind primul martir creștin care a fost condamnat de către autoritățile iudaice, informează calendarulortodox.ro. Iisus Hristos l-a luat sub aripa sa, să îl urmeze pretutindeni și să ia parte la faptele și minunile sale. Sfântul Ștefan a fost numit Arhidiacon, funcție care prevedea că el să îi conducă pe diaconi.

Dat fiind faptul că rolul diaconului în biserică era mult mai important atunci decât cel din zilele noastre, Ștefan a stârnit atenția fariseilor. Aceștia erau nemulțumiți de faptul că el încearcă să aducă oamenii de partea sa și să îi convertească la creștinism prin predicile despre învățăturile lui Hristos. La puțin timp după ce a devenit diacon, Ștefan a fost dus înaintea Sinedriului, sub acuzația de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu. Interogat de către Caiafa, cel care îl judecase și pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Ștefan îi acuza pe cei care doreau că el să piară.

Găsit vinovat de blasfemie, Sfântul Ștefan este condamnat la moarte prin lapidare. Odată ce a aflat sentință, sfântul a avut o teofanie și le-a spus iudeilor: „Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. A fost scos în afara cetății și a fost ucis prin lapidare, devenind și primul martir care a fost ucis pentru că a mărturisit în fața tuturor credința pe care o avea în Iisus. Înainte să își dea duhul și să meargă la ceruri, cere iertare pentru cei ce îl omoară.

Locul unde era îngropat Sfântul Ștefan a fost descoperit în anul 415, iar din anul 560 moaștele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma, împreună cu moaștele arhidiaconului roman Laurentius.

„Sfântul Ștefan să vă aducă tuturor armonie în case și în suflete! La mulți ani!”, a scris pe Facebook președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

„La mulți ani, Ştefan, Ştefania, Ştefana!!! Sfântul Arhidiacon Ștefan, Întâiul Mucenic al lui Hristos, să va ocrotească! O urare specială pentru fiul meu cel mare Tudor-Ștefan, nepoții, finuții, cumnatul, prietenii și colegii care poartă acest prenume deosebit, care înseamnă cunună de lauri pentru învingători!”, a scris la rândul său, pe aceeaşi reţea de socializare, primarul general Gabriela Firea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.