Ludovic Orban îl bagă în ședință pe șeful CJ Călărași, Vasile Iliuță, după ce acesta a fugit de poliție

Pesediștii îi lucrează pe liberali prin Poștă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că va avea o discuţie cu șeful Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, care a fugit de poliţişti, după ce a fost oprit în trafic.

”Am avut o discuţie, aştept să îşi prezinte punctul de vedere, aştept Poliţia să văd cum susţine punctul de vedere pe care îl prezintă şi care este contradictoriu faţă de punctul de vedere prezentat oficial. Aştept să am o discuţie, să mă lămuresc şi vom avea un punct de vedere. Vom lua o decizie în momentul în care vom avea o informare foarte clară”, a spus Ludovic Orban, întrebat despre incidentul în care a fost implicat liberalul Vasile Iliuţă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a fost oprit în trafic, joi seară, de un echipaj al Poliţiei Rutiere, iar acesta ar fi plecat înainte ca poliţiştii să-i pună vreo întrebare. Poliţiştii l-au urmărit pe şeful CJ Călăraşi până acasă, unde au vorbit prin gard cu acesta. Poliţiştii l-au amendat pe Vasile Iliuţă şi i-au reţinut permisul de conducere. Potrivit subinspectorului Florentina Dobre de la IPJ Călăraşi, lui Vasile Iliuţă nu i s-au recoltat probe biologice.

Preşedintele CJ Călăraşi a dat publicităţii un comunicat, în care susţine că a fost oprit în trafic, în zona Spitalului Judeţean Călăraşi, de către un echipaj al Poliţiei Rutiere, că i-a salutat pe cei doi reprezentanţi ai Poliţiei care i-au solicitat prezentarea documentelor la control. ”Întrucât nu avea asupra sa actele, acesta s-a prezentat declinându-şi identitatea şi funcţia deţinută, moment în care cei doi poliţişti i-au lăsat impresia că l-au recunoscut”, se arată în comunicat.

”Preşedintelui CJ, Vasile Iliuţă, nu i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest şi nici deplasarea în vederea recoltării de probe biologice. Datorită faptului că organele de poliţie nu mai avut alte solicitări şeful CJ Călăraşi şi-a continuat drumul către casă, fără a avea sentimentul că ar fi «urmărit» de către aceştia. La aproximativ 10 minute după ce domnul Vasile Iliuţă a ajuns la destinaţie în faţa porţii locuinţei sale au apărut 3 echipaje de poliţie cu girofarurile aprinse”, se arată în comunicat.

Vasile Iliuţă susţine că împotriva sa se derulează un ”scandal ieftin, denigrator şi rău intenţionat”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.