Liviu Dragnea: alegerile locale vor reprezenta o victorie pentru PSD, dar nu ceva spectaculos

prag la referendum

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți la Cugir că alegerile locale vor reprezenta o victorie pentru PSD, „dar nu ceva spectaculos”.

„Acum situația arată bine pentru PSD. Sunt județe unde stăm bine, sunt județe unde stăm foarte bine, sunt județe unde stăm mai puțin bine, dar județe unde stăm mai bine decât stăteam în mod tradițional prost. Alba e unul din aceste județe. Cred că vom câștiga aceste alegeri locale la un scor bun”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul social-democrat a spus că speră ca PSD să câștige Bucureștiul pentru prima dată și, astfel, acesta să fie administrat în mod „serios”. „Am foarte mare încredere în Gabi Firea. Am și văzut aseară în confruntare (…) câțiva mari bărbați candidați care s-au coalizat toți împotriva unei doamne, care, cu tenacitate și prin toate acele tiruri, transmitea și transmite în continuare ceea ce vrea să facă pentru București, proiectul ei pentru București, lucrat împreună cu colegii, cu specialiștii. Am văzut că este singurul candidat care are un plan serios pentru Capitală, în condițiile în care ceilalți au un singur obiectiv și anume cum să se alieze între ei să nu iasă PSD-ul. Dar, Doamne iartă-mă, de ce nu pun ei un candidat foarte bun să fie votat pentru că e bun, nu pentru că nu trebuie să voteze PSD-ul. În concluzie, cred că alegerile locale vor fi o victorie pentru PSD, dar nu ceva spectaculos, și pot fi o opțiune serioasă pentru toamnă și PSD-ul să aibă capacitatea ca, împreună cu ALDE și UNPR, să formeze noul guvern”, a spus Liviu Dragnea.

Președintele PSD a afirmat că decizia privind modul de participare la alegerile parlamentare din toamnă se va lua după alegerile locale. „După alegerile locale, o să vedem rezultatul fiecărui partid și o minimă analiză făcută de noi și de oamenii cu care colaborăm ca să ne spună care e cea mai bună variantă pentru a avea șansele cele mai mari. Dacă din analiză va reieși că e bine să mergem pe liste comune cu ALDE și UNPR, de exemplu, o vom face, dacă vom ajunge la concluzia că e bine să mergem separat, așa vom face. Dar relația de colaborare rămâne”, a conchis Liviu Dragnea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.