Liberalii din Consiliul Județean Iași îi cer demisia președintelui Maricel Popa, cercetat de DNA

PNL

Liberalii din Consiliul Județean Iași îi cer lui Maricel Popa să renunțe la funcția de președinte al instituției, având în vedere că este cercetat de DNA în legătură cu rezilierea abuzivă a unor contracte de reabilitare a infrastructurii.

„Comunicatul DNA de astăzi confirmă o stare de fapt pe care consilierii județeni liberali au acuzat-o de la începutul mandatului lui Maricel Popa: avem la vârful Consiliului Județean un conducător abuziv, amator, care acum este suspect într-un dosar de corupție. Grupul consilierilor județeni al PNL Iași cere lui Maricel Popa să părăsească Consiliul Județean. După ce a înregistrat eșec după eșec, a schimbat directorii la Direcția Județeană de Drumuri mai des ca pe șosete, acum se poate lăuda cu un alt eșec major privind licitația eșuată pentru contractul de deszăpezire. Avem o radiografie clară a ceea ce reprezintă administrația PSD pentru județul Iași: Maricel Popa, președinte de Consiliu Județean anchetat de DNA pentru abuz în serviciu, flancat de doi consilieri personali suspecți de corupție: Gheorghe Nichita și Daniel Achiței”, se arată într-un comunicat dat publicității de Romeo Vatră, vicepreședinte al PNL Iași, care este liderul de grup al consilierilor județeni liberali.

Potrivit unui comunicat al DNA dat publicității marți, președintele CJ Iași, Maricel Popa, este cercetat în legătură cu rezilierea abuzivă a unor contracte de reabilitare a infrastructurii rutiere. În același dosar mai sunt urmăriți penal Daniel Ioan Achiței, la data faptelor director al Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași și consilier personal al președintelui CJ Iași, pentru abuz în serviciu (două fapte) și complicitate la abuz în serviciu, dar și Ion Echimov, administrator al SC Eky Sam SRL, precum și societatea respectivă, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

„În perioada 2016-2017, suspectul Popa Maricel, în calitate de președinte al CJ Iași, beneficiind de ajutorul suspectului Achiței Daniel-Ioan, a încălcat prevederile legale privind desfășurarea activităților de investiții și reabilitare a infrastructurii județene, în sensul că, direct sau prin intermediar, a sistat în mod abuziv trei contracte care aveau ca obiect întreținerea drumurilor județene. Concret, în contextul unui scandal mediatic creat în legătură cu lucrările de întreținere ce se efectuau pe drumul județean 248 A (Iași – Voinești – Țibănești), suspectul Popa Maricel a stopat lucrările respective pe motiv că ar exista nereguli la efectuarea lucrărilor, fără ca această hotărâre să aibă la bază vreo expertiză tehnică”, se precizează în comunicatul DNA.

Conform aceleiași surse, Maricel Popa, procedând în aceeași manieră, a determinat excluderea unei firme din cadrul asocierilor care au câștigat două dintre contractele în cauză și înlocuirea acesteia cu una „agreată”. „Într-unul dintre cazuri, ca urmare a conduitei infracționale a suspectului Popa Maricel, a fost produs un prejudiciu firmei respective în sumă de 717.898 lei. În celălalt caz, beneficiind de ajutorul acordat de suspectul Achiței Daniel-Ioan, activitatea de deszăpezire a drumurilor județene pentru perioada 1 ianuarie — 15 martie 2017 a fost retrasă din sarcina aceleiași firme și preluată în mare parte de către SC Eky Sam SRL. Prin acest demers a fost creat folos patrimonial necuvenit către SC Eky Sam SRL în valoare de 1.127.563 lei”, se mai arată în comunicat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.