GALERIE FOTO Mizerie de nedescris în parcurile și locurile de joacă retrocedate din Sectorul 3

În parcurile și locurile de joacă retrocedate din Sectorul 3 al Capitalei domnește o mizerie de nedescris: munți de gunoaie, PET-uri și alte deșeuri aruncate peste tot, ceea ce le face un focar de infecție pentru trecători. Unde mai pui că la ieșirea din stația de metrou Titan ești întâmpinat de șobolani.

Potrivit legii, Primăria Sectorului 3 nu poate să sălubrizeze parcurile și locurile de joacă retrocedate, deoarece nu mai este vorba de domniul public, ci de proprietăți private. Însă, tot cu legea în mână, primarul Robert Negoiță poate să dea amenzi în fiecare săptămână, sau chiar mai des, iar așa noii proprietari ar putea fi determinați să facă curățenie. Și, dacă tot vorbim de lege, aceasta prevede ca terenurile să fie împrejmuite cu garduri de către proprietari, ceea ce însă nu s-a întâmplat la parcurile și locurile de joacă retrocedate din Sectorul 3.

Parcul Titan: mizerie și șobolani

Porțiunea de 12 hectare din Parcul Titan (IOR) care a fost retrocedată în 2005 de primarul general de la acea vreme Adriean Videanu este un adevărat focar de infecție.

La tot pasul vezi PET-uri, ambalaje din plastic sau hârtie, pahare de cafea aruncate prin boscheți sau prin iarba înaltă pe care n-a mai cosit-o nimeni de ani buni. Și, pentru ca tabloul să fie complet, nu puține au fost situațiile în care călătorilor ce ieșeau din stația de metrou Titan le-a fost tăiată calea de șobolani. Evident, Primăria nu a deratizat zona, pentru că este proprietate privată.

Construit în urmă cu 52 de ani, Parcul IOR avea în total 48 de hectare de verdeaţă. În 2005, 12 hectare au fost retrocedate lui Eduard Romalo. Bătrânul revendicase încă din 2000 peste 300 de hectare care aparţinuseră bunicului său, moşierul Ioan Grueff. Primarul general de la acea vreme, Adrian Videanu, i-a restituit baza sportivă Spartac (pe care acum se află mall-ul Park Lake) şi 12 hectare din parcul IOR.locurile de joacă retrocedate

Eduard Romalo (pe atunci în vârstă de 91 de ani) spunea că nu şi-a dorit în mod special aceste terenuri, dar a fost presat de un grup de avocaţi să ceară retrocedarea. Ulterior, baza sportivă Spartac şi un sfert din parcul IOR au trecut de la Eduard Romalo la Maria Cocoru, cunoscută drept samsar de drepturi litigioase.

Apoi, terenul pe care se afla baza sportivă Spartac a ajuns, prin diverşi intermediari, în proprietatea firmei Caelum Development, care a devenit între timp Parklake Shopping SRL. 50% dintre acţiunile acestei companii sunt deţinute de o firmă înregistrată în paradisul fiscal din Luxemburg, iar restul, de o companie din Olanda, un alt paradis fiscal din UE.

În aprilie 2013, Primăria Sectorului 3 i-a dat în judecată pe fostul primar general Adriean Videanu şi pe Maria Cocoru, pentru recuperarea celor 12 hectare din Parcul Titan.

Locurile de joacă retrocedate, transformate în gropi de gunoi

locurile de joacă retrocedateDar nu numai Parcul Titan a făcut obiectul retrocedărilor, ci locuri de joacă din Sectorul 3. Cu mici excepții, aceste locuri de joacă retrocedate au ajuns să fie acum adevărate gropi de gunoi, după cum o demonstrează imaginile surprinse vineri de reporterul Cetateanul.net.

Este vorba de părculețul și locul de joacă de pe strada Pictor Gheorghe Tăttărescu. Terenul de 4.432 mp a fost retrocedat în anul 2007 tot de fostul primar Adriean Videanu, iar noul proprietar a dat în judecată Primăria Sectorului 3 în anul 2016, solicitând în instanță evacuarea terenului și plata a 50.000 de euro, reprezentând daune pentru lipsa de folosință.

Pe 4 martie, când primarul Robert Negoiță s-a deplasat la fața locului, el a fost primit cu ostilitate de locuitorii din zonă, iar copiii i-au strigat: „Vrem parcul înapoi!”, după cum relata Agerpres la vremea respectivă.  locurile de joacă retrocedate

Primarul Sectorului 3 a admis atunci că acel teren poate fi cumpărat de la noii proprietari, însă numai PMB are atribuții în acest domeniu. Edilul a explicat că nu are nicio vină și le-a spus oamenilor că, dacă noul proprietar solicită autorizație de construire și are toate avizele legale și el nu aprobă acea autorizație, atunci poate fi acuzat de abuz în serviciu.

Părinții nu au fost de acord cu amenajarea spațiilor de joacă în altă parte și i-au solicitat lui Robert Negoiță să facă demersuri la Primăria Capitalei și la Consiliul General pentru cumpărarea terenului și menținerea parcului.

Nu doar Videanu a retrocedat parcuri, ci și Oprescu

Dar nu numai Adriean Videanu a făcut retrocedări, ci și succesorul său, Sorin Oprescu. Parcul de pe strada Postăvarul, cu o suprafață de aproximativ 3.000 de mp, a fost retrocedat în iunie 2012 de primarul general al Capitalei la acea vreme, Sorin Oprescu, iar Primăria Sectorului 3 a primit notificare prealabilă de evacuare a terenului.

Robert Negoiță a explicat că noul proprietar are și o decizie în instanță, astfel încât Primăria Sectorului 3 a fost nevoită să desființeze spațiul de joacă. „Nu este o situație singulară, mai avem astfel de cazuri și toate procesele de tipul acesta le-am pierdut în instanță. Pierzând un proces de tipul ăsta, plătești niște sume pe care instanța le consideră că proprietarul are dreptul atâta vreme cât a fost lipsit de posesie. Cu banii care pleacă de la Primăria Sector 3 considerăm că este normal să facem lucruri, nu să-i dăm unora sau altora, fără să mă apuc eu să îi cataloghez în vreun fel pe cei care pun în posesie părculețe sau locuri de joacă. Să pui în posesie un loc de joacă sau un parc este profund ilegal. Dar nu noi suntem cei care stabilim ce este ilegal, ci instanțele. (…) Acum trei ani, noi am reabilitat parcul, pentru că nu știam că a fost retrocedat. Primăria Generală nu ne-a anunțat. (…) S-a comis o ilegalitate. Să pui în posesie un parc, după câte cunosc eu, este ilegal”, le-a spus Negoiță celor aproximativ 50 de oameni veniți în primăvară în parcul de pe strada Postăvarul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.