Atentat la Nisa. Măcel pe Promenade des Anglais: 80 de morți, doi cetățeni români răniți

Chiar de Ziua Națională, Franța a fost din nou însângerată de un atentat la Nisa, de această dată diferit față de precedentele atacuri ale fanaticilor islamului. Un camion a intrat în mulțime pe Promenade des Anglais, unde oamenii așteptau focurile de artificii.

În loc de artificii însă, au început să răsune focuri de armă, iar șoferul îi călca pur și simplu pe trecători. Ultimul bilanț al acestui atentat la Nisa indică 84 de morți, iar alte 18 persoane se zbat între viață și moarte, după cum a anunțat vineri dimineața ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve.

Aproape o sută de persoane, care s-au aruncat în mare în momentul de panică după atacul comis joi seară la Nisa pe Promenades des Anglais, au fost salvate și aduse la mal, potrivit unei surse din cadrul celulei de criză de la sediul Ministerului de Interne la Paris, citată de Le Figaro.

Doi cetățeni români au fost răniți în acest atentat la Nisa, a anunțat ministrul de Externe de la București, Lazăr Comănescu.

Individul care conducea camionul a fost neutralizat și urmează să se stabilească motivul pentru care a comis acest carnagiu și dacă a acționat singur. Ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, a părăsit Parisul joi seară înainte de miezul nopții pentru a merge la Nisa.

Prezent pe Promenade des Anglais pentru focurile de artificii, un corespondent al AFP a văzut un camion alb care a intrat în plină viteză în mulțime, provocând un moment de panică. „A fost haosul absolut” în aceste locuri situate în centrul turistic al marelui oraș de pe Coasta de Azur, a descris el. „Am văzut oameni răniți și cioburi zburând peste tot”, a mai povestit el, adăugând că a auzit „oameni țipând”. „Mi-am acoperit fața din cauza cioburilor care zburau”, a precizat el.

CITEȘTE ce măsuri au luat autoritățile franceze după acest carnagiu

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.