Fostul subprefect de Harghita Constantin Strujan a fost încarcerat. El a fost condamnat definitiv

Fostul subprefect al județului Harghita Constantin Strujan a fost încarcerat la Penitenciarul Miercurea Ciuc, după ce a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență.

Potrivit portalului instanței, Curtea de Apel București a admis marți apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA, împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București în luna octombrie, când fostul subprefect fusese condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Magistrații Curții de Apel au decis că pedeapsa va fi executată în regim de detenție. Totodată, în același dosar, inculpatul Iulian Zaharia, om de afaceri acuzat de cumpărare de influență în același dosar, va presta munca neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile și i se vor interzice mai multe drepturi, potrivit Codului Penal.

Fostul subprefect al județului Harghita a fost ridicat marți seara de polițiști și se află încarcerat la Penitenciarul Miercurea Ciuc. Constantin Strujan, la data faptei subprefect al județului Harghita, a fost trimis în judecată în primăvară acestui an de procurorii DNA Oradea, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În dosar, a mai fost deferit justiției Iulian Zaharia, la data faptei administrator al unei firme, pentru cumpărare de influență.

Potrivit DNA, în primăvara anului 2010, Constantin Strujan, în calitate de subprefect, prevalându-se de influența avută asupra funcționarilor din conducerea Administrației Naționale „Apele Române”, a pretins și primit suma de 20.000 lei de la omul de afaceri Iulian Zaharia. „La cererea inculpatului Strujan, banii au fost virați în contul unei persoane din anturajul acestuia. Ulterior, beneficiarul contului a predat banii subprefectului județului Harghita care l-a însoțit de fiecare dată când s-au efectuat retrageri de la bancomate sau ridicări de la casieria băncii. În schimbul acestei sume de bani, Strujan i-a promis omului de afaceri că-i va determina pe funcționarii publici sus-menționați să asigure finanțarea pentru plata cu celeritate a facturilor emise de firma acestuia din urmă, în legătură cu lucrările derulate pe raza județului Harghita în domeniul hidrotehnic”, susțin procurorii.

Constantin Strujan a fost prefect al județului Harghita în perioada 2005-2010 iar între 2010-2012 a ocupat funcția de subprefect.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.