Epidemia de rujeolă s-a mutat în Bucureşti. Numărul bolnavilor a ajuns la 10.268

Rujeola a făcut 62 de victime în România cazuri de rujeolă în România

Şaptezeci de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână, aproape jumătatea dintre acestea fiind în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ialomiţa. Numărul îmbolnăvirilor de la debutul epidemiei în România a ajuns la 10.268.

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în săptămâna 18 -22.12.2017 au fost raportate înca 70 de cazuri nou confirmate de rujeolă în 11 judete şi în municipiul Bucureşti.

Potrivit statisticilor, în Capitală şi în judeţul Ialomiţa s-au înregistrat câte 16 cazuri, în Prahova zece cazuri, în Călăraşi şase, în Ilfov cinci, în Harghita patru, în Neamţ şi Iaşi câte trei, în Brăila, Constanţa şi Giurgiu câte două, iar în Braşov unul.

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeola în Romania de la debutul epidemiei a ajuns la 10.268, dintre care 36 de decese.

Potrivit CNSCBT, 9.824 dintre pacienţii cu rujeolă nu s-au vaccinat deloc, 1.967 dintre aceştia fiind bebeluşi mai mici de un an.

Potrivit specialiştilor, rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din 4 persoane care fac rujeolă una are nevoie de spitalizare.

Statisticile mai arată că, pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală, iar vaccinul protejează copiii împotriva bolii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.