Emil Boc: municipiul Cluj-Napoca va candida pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării

0
21

Primarul Emil Boc a anunțat marți că municipiul Cluj-Napoca va candida pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării.

„La Cluj-Napoca se desfășoară conferința Open Innovation 2.0, cel mai important eveniment al UE și al DG Connect din cadrul Comisiei Europene, pentru prima dată în Europa Centrală și de Est. Acest lucru confirmă statutul Clujului de puternic centru de inovare și IT național și internațional și facem un pas astfel încât, în viitor, orașul să devină Capitală Europeană a Inovării. În următorii zece ani ne-am propus să candidăm și să câștigăm acest titlu, ținând cont că la primele trei ediții desfășurate până acum au câștigat Barcelona, Amsterdam și Viena. Este o competiție de nivel european de cea mai înaltă calitate. Trebuie să muncim pentru a ajunge acolo, dar ce este important este că avem ingredientele, avem talentele în materie, un oraș care se concentrează pe acest domeniu și avem un mediu de business dinamic”, a spus Emil Boc.

El a adăugat că municipiul Cluj-Napoca este, deja, un model de smart city, atât prin proiectele implementate, cât și prin cele care urmează, cum este cazul unei platforme de mobilitate. „Va fi o îmbinare între transportul public și arii pietonale și conectarea cetățenilor la aceste probleme. Obiectivul nostru este crearea unui ecosistem digital, compus din administrație locală, mediul de business, mediul universitar, ONG-uri, care să creeze mediul prin care să aducem orașul mai aproape de cetățean, utilizând tehnologia și punând-o la dispoziția lui. Nu vom putea evita evoluția tehnologiei în viața noastră și orașele care vor începe mai devreme vor fi primele care vor câștiga în viitor locuri de muncă, investiții într-o economie digitală care va avea avea loc”, a explicat Boc.

LĂSAȚI UN MESAJ


*