Dragoș Băsescu, nepotul fostului primar general, se pregătește pentru trei ani la Poarta Albă

Dragoş Băsescu

Dragoş Băsescu, nepotul fostului primar general Traian Băsescu, condamnat luni de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă va fi încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța.

Potrivit poliţiştilor, lucrătorii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa l-au depistat luni, pe Dragoş Băsescu, în vârstă de 35 de ani, din Constanţa, pe numele căruia fusese emis un mandat de executare a unei pedepse de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Bărbatul urmează să fie încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Nepotul lui Traian Băsescu urmează să fie plasat în carantină în cadrul penitenciarului, pentru 21 de zile, după care o comisie din cadrul instituţiei va stabili regimul de executare a pedepsei.

Instanța a majorat pedeapsa

Curtea de Apel Bucureşti a admis luni apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei luate de Tribunalul Bucureşti în luna ianuarie a anului trecut, prin care Dragoş Băsescu fusese condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare. Instanţa a decis să desfiinţeze în parte sentinţa atacată şi rejudecând a hotărât să majoreze pedeapsa lui Dragoş Băsescu la trei ani de închisoare cu executare. De asemenea, Dragoş Băsescu a mai fost obligat de instanţă să plătească suma de 600 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Dragoş Băsescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în octombrie 2015, pentru trafic de influenţă, împreună cu omul de afaceri Ciprian Nistor. În timpul judecării cauzei la Tribunalul Bucureşti, Ciprian Nistor a ales procedura simplificată şi a recunoscut faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu, iar pe 5 mai 2016 a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă. Nistor a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, care în septembrie 2016 l-a condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare.

Din mai 2016, procesul a continuat pentru Dragoş Băsescu, judecata fiind încheiată după zece termene, în 10 ianuarie 2017, când pronunţarea a fost amânată pentru 17 ianuarie 2017, el primind o condamnare de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare.

A cerut bani să „rezolve” o arestare

Potrivit DNA, pe 13 martie 2014, Dragoş Băsescu, împreună cu Ciprian Nistor, i-a cerut lui Sandu Staicu, administrator la SC Activ Invest Construct SRL (denunţător în cauză), 500.000 de euro pentru respingerea arestării într-o contestaţie formulată de către DIICOT. Dragoş Băsescu ar mai fi cerut 500.000 de euro pentru o soluţie favorabilă în cauza respectivă, dar şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunţătorului.

În sprijinul acestor pretenţii, inculpatul Băsescu Dragoş a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă organele judiciare respective şi chiar a promis că va interveni în sensul celor arătate mai sus. Deoarece denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o suma atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen, inculpatul Dragoş Băsescu i-a propus acestuia că soluţie încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro, eşalonat, pe o perioada de până la doi ani, în funcţie de evoluţia dosarului„, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Dragoş Băsescu este fiul lui Mircea Băsescu şi nepotul lui Traian Băsescu. Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. El a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă în septembrie 2017.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.