Directorul FITS, Constantin Chiriac, cetățean de onoare al județului Sibiu. Proiectul e pe masa CJ

0
38
Constantin Chiriac

Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), va deveni Cetăţean de onoare al judeţului Sibiu. FITS 2018 va începe pe 8 iunie, iar organizatorii promit o ediţie de excepţie.

Chiriac conduce Teatrul Naţional ”Radu Stanca” (TNRS) din Sibiu, organizatorul principal al FITS, din anul 2001, iar în timpul mandatului său evenimentul din Sibiu a devenit ”cel mai mare festival de artele spectacolului din lume”.

Directorul TNRS, Constantin Chiriac, va primi titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Sibiu, un proiect de hotărâre în acest sens aflându-se pe ordinea de zi a următoarei şedinte a Consiliului Judeţean Sibiu, programată pentru joi.

„Constantin Chiriac este o personalitate recunoscută în plan local, naţional şi internaţional, remarcândându-se printr-o bogată activitate în domeniul cultural, artistic educativ precum şi managerial. Prin susţinuta activitate culturală şi artistică a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea judeţului Sibiu”, se arată în proiectul de hotărâre.

Constantin Chiriac s-a născut la 3 octombrie 1957, în localitatea Prisăcani, judeţul Iaşi. A studiat actoria la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti pe care a absolvit-o în anul 1980.

Cariera managerială a început-o în anul 1993 când a devenit directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Sibiu, conducând după aceea o serie de instituţii printre care şi Centrul Cultural European din Bucureşti.

Din 2001 a preluat conducerea Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, instituţie care organizează anual Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ”cel mai mare festival de artele spectacolului din lume”, după cifrele ediţiei de anul trecut. În 2018 are loc ediţia cu numărul 25 a manifestării, despre care organizatorii spun că va fi excepţională.

Pe marele ecran, Constantin Chiriac s-a remarcat prin rolurile avute în filmele „Moromeţii”, „Croaziera” şi ”Undeva la Palilula” șir a jucat în 18 filme şi în peste 48 de spectacole de teatru susţinând şi 23 de spectacole one man show, având recilaluri în 56 de ţări.

Pentru înreaga activitate a fost decorat prin decret prezidenţial cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de cavaler. De asemenea, a obţinut de două ori premiu pentru Cel mai bun manager de teatru din România, la Gala UNITER.

LĂSAȚI UN MESAJ


*