De la sticla cu parfum, am ajuns să dorm în drum. Fostul primar Marius Stan nu mai e nici consilier

Prefectul județului Galați, Gabriel Panaitescu, a emis ordinul de încetare a mandatului de consilier local al fostului primar al municipiului Galați, Marius Stan.

Panaitescu a precizat că Marius Stan a fost ales în iunie consilier pe listele UNPR, dar s-a înscris în PMP pentru a participa la alegerile parlamentare, unde a ocupat locul unu la Senat, dar nu va intra în Parlament. Odată cu schimbarea partidului, Stan a pierdut calitatea de consilier local.

„Am primit mai multe sesizări în legătură cu situația domnului Stan, mai ales din partea UNPR. Le-am analizat pe toate, am cerut și documentațiile de la Biroul Electoral Județean și am emis ordinul de încetare a mandatului de consilier local al domnului Stan. Am trimis scrisori de înștiințare către domnul Stan, UNPR, Consiliul Local Galați”, a declarat Panaitescu pentru Agerpres.

Marius Stan și-a câștigat în instanță, în luna octombrie, mandatul de consilier local, după ce majoritatea formată din consilierii PSD, UNPR, PMP și ALDE i-au invalidat mandatul la ședința de constituire a noului Consiliul Local din luna iunie. Stan i-a acționat în judecată atât în contencios administrativ, cât și penal pe consilierii care i-au invalidat mandatul.

Marius Stan a fost ales consilier local și județean la alegerile din luna iunie pe listele UNPR, iar după fuziunea cu PMP el a fost desemnat prim-vicepreședinte al filialei județene PMP Galați.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.