Dâmbovița: Termocentrala Doiceşti, în procedură de lichidare

Termocentrala Doiceşti a intrat în procedură de lichidare, după ce o firmă din Ucraina anunţase anul trecut că a cumpărat societatea deţinută de Termoelectrica, pentru  17,16 milioane de euro.

Termocentrala DoicestiCei aproximativ 40 de angajaţi care asigură paza şi lucrările curente la Termoncentrală nu şi-au mai primit salariile de șase luni şi cer periodic ajutor autorităţilor judeţene, scrie adevarul.ro.

“Era încheiat un contract de vânzare cumpărare cu o firmă din Ucraina, nu a plătit, i s-au dat două-trei termene. Nu gestionez eu problema, o gestionează ministerul de resort. La momentul acesta Termocentrala Doiceşti e în procedură de lichidare. Avem două situaţii: dacă îl forţezi pe lichidator să vândă la preţ mic, ne aşteaptă lichidarea prin tăiere, iar varianta doi să tot cauţi soluţie de a găsi investitor. Eu sunt foarte sceptic, dar asta e altceva”, a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Ţuţuianu a decis să prezinte problema salariaţilor primului ministru Victor Ponta, în speranţa că, în cele din urmă, aceşti oameni îşi vor primi banii de la bugetul de stat.

Din anul 2009 Termocentrala Doiceşti a intrat în conservare din cauza costurilor mari de producţie şi a problemelor de mediu.

„La Ministerul Energiei am avut o discuţie cu dl ministru Gerea legată de situaţia de la Termocentrala Doiceşti, inclusiv aspectele care privesc plata unor salarii compensatorii sau a salariilor la zi pentru cei care au rămas, dar şi legată de situaţia acestei unităţi, pentru că ea este în lichidare. Am vrut să mă informez care sunt perspectivele. La momentul acesta, există o nemulţumire printre salariaţii rămaşi pentru că nu şi-au primit drepturile salariale. Este foarte greu să explici oamenilor că nu îşi primesc banii decât atunci când lichidatorul vinde. Sunt vreo 40 de persoane acolo. Era încheiat un contract de vânzarecumpărare cu o firmă din Ucraina, dar nu au plătit, li s-au dat două-trei termene şi la momentul acesta este în procedură de lichidare. Şi aici avem două situaţii: dacă îl forţezi pe lichidator să vândă la preţ mic, vinde şi ne aşteaptă lichidarea prin tăiere, iar varianta b este să continue să caute o soluţie prin care să găsim un investitor. Eu sunt foarte sceptic, dar… merg şi la cabinetul premierului să depun un document cu situaţia oamenilor de la Termoncentrală. Ar exista o soluţie de acoperire a salariilor pentru o anumită perioadă din bugetul statului”, a declarat ieri în conferinţă de presă preşedintele CJD.”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

*