Dâmbovița: Restricții la furnizarea apei potabile din cauza secetei

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița anunță restricții cu privire la furnizarea apei potabile în județ, din cauza secetei, indicând două localități cu probleme majore, respectiv Bezdead și Glodeni.

”Având în vedere prognoza evoluției cerințelor de apă ca urmare a perioadei secetoase CATD a trebuit să stabilească acțiunile și măsurile necesare acoperirii acestor cerințe ceea ce a condus la impunerea restricționării furnizării apei potabile către populația situată în întreaga arie de operare (…). Compania de Apă a înștiințat atât utilizatorii prin afișe la loc vizibil cât și instituțiile abilitate despre programul de furnizare a apei potabile. De asemenea a comunicat acest program și pe site-ul www.catd.ro”, se arată într-un comunicat al companiei de apă, remis miercuri Agerpres.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, susține că autoritățile au în vedere accesarea de fonduri europene pentru investiții în surse de apă potabilă.

”Am avut o analiză cu Compania de Apă și cu Serviciul Public Județean de Apă și Canalizare pentru că avem probleme multe, majoritatea generate de lipsa surselor de apă suficiente, într-o perioadă în care seceta generează probleme deosebite. Am luat anumite măsuri punctuale, dar trebuie spus foarte clar că programul de raționalizare a consumului, în unele localități va continua, pentru că nu avem soluții pe termen scurt. De aici vine și ceea ce eu am spus continuu, respectiv nevoia de a investi masiv în sursele de apă, în perioada următoare, lucru pe care îl avem în vedere prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), legat de captarea de la ‘7 Izvoare’ și, de ce nu, să gândim un program comun cu județul Argeș de asigurare a unor surse alternative de aprovizionare cu apă pe râul Dâmbovița”, a precizat președintele CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.