Cristian Bușoi, ghid pentru accesarea banilor europeni de către primării direct de la Bruxelles

Cristian Bușoi o acuză pe Gabriela Firea Spitalul Metropolitan

Eurodeputații Cristian Buşoi (fost candidat al PNL la Primăria Capitalei) şi Mihai Ţurcanu au lansat luni un ghid pentru accesarea fondurilor europene direct la Bruxelles în domenii precum proiectele de mediu, educaţie, sănătate, protecţia consumatorului, IMM, universităţi şi institute de cercetare.

Potrivit lui Cristian Buşoi, ghidul a fost tipărit în 2000 de exemplare şi va fi trimis primăriilor, organizaţiilor non-guvernamentale relevante şi fiecărei universităţi din ţara noastră, iar varianta electronică va fi publicată pe site-urile personale ale celor doi europarlamentari.

”Dincolo de axele de finanţare şi de programele pe care România le-a negociat cu UE, care vor fi accesate prin Ministerul Fondurilor Europene sau alte instituţii din România, există oportunităţi de a accesa fonduri europene direct la Bruxelles în domeniul proiectelor de mediu, educaţiei, sănătăţii, protecţia consumatorului, IMM, universităţi şi institute de cercetare. (…) Ceea ce am sintetizat în aceste broşuri sunt doar informaţiile de bază care pot orienta pe cei care pot şi doresc să obţină astfel de finanţări”, a declarat Cristian Buşoi.

El a mai spus că în ghid au fost incluse şi link-urile de unde se pot obţine informaţii mai detaliate, dar şi cereri de finanţare. ”Sper din tot sufletul ca în acest exerciţiu financiar să fie posibilă accesarea mai multor proiecte europene direct de la Bruxelles, aşa cum ar trebui ca în acest exerciţiu financiar şi banii care sunt alocaţi României să fie accesaţi într-o proporţie mai mare, să nu mai fim în situaţia ruşinoasă de a da mulţi bani înapoi Bruxelles-ului, pentru că nu suntem în stare să cheltuim bani care sunt puşi la dispoziţie în mod gratuit”, a adăugat Cristian Buşoi.

El a precizat că proiectele trimise direct la Bruxelles intră în competiţie cu proiecte din celelalte ţări membre ale UE, ceea ce ridică anumite dificultăţi suplimentare, dar că pot fi accesate pe fondurile europene din România. ”Sunt nişte bani în plus faţă de cei din România, ceea ce, în opinia mea, pot fi bineveniţi pentru România şi pentru organizaţiile româneşti”, a mai spus europarlamentarul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.