Consiliul Județean Cluj a fost amendat din nou de Garda de Mediu pentru groapa de gunoi Pata Rât

0
38
Pata Rât

Consiliul Judeţean Cluj, proprietarul gropii de gunoi de la Pata Rât, a fost amendat din nou de comisarii Gărzii de Mediu, cu 60.000 de lei, după ce au fost constatate scurgeri masive de deşeuri lichide din groapa de gunoi în pârâul Zapodie.

Potrivit unui comunicat dat publicității joi de Garda Naţională de Mediu, comisarii au constatat că scurgerile s-au produs după cedarea parţială a digului de pământ care delimitează acumularea de levigat din corpul depozitului de deşeuri.

Consiliul Judeţean Cluj a fost amendat cu 60.000 de lei, la doar o saptămână după ce comisarii Gărzii de Mediu Cluj au amendat autorităţile judeţene cu 80.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind stoparea deversărilor prin realizarea unui sistem de colectare şi tratare a acestui deşeu lichid la Pata Rât.

„Atenţionăm, încă o dată, autorităţile judeţene din Cluj că fenomenul de scurgere a legivatului în apele pârâului Zapodie este extrem grav! De altfel, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au făcut o plângere penală, în 15 octombrie, pentru evacuarea, în apele de suprafaţă, a reziduurilor lichide provenite din depozitul de deşeuri, care pot pune în pericol sănătatea oamenilor, a animalelor şi a mediului”, spun reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.

Consiliul Judeţean Cluj a fost amendat de comisarii Gărzii de Mediu de patru ori, din 2015 până în prezent, cu sancţiuni în valoare totală de 280.000 lei pentru neregulile de la groapa de gunoi Pata Rât.

LĂSAȚI UN MESAJ


*