Ce a vorbit ambasadorul SUA, Hans Klemm, cu președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba

SUA au donat jumătate de milion de dolari pentru restaurarea unei biserici fortificate

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a discutat luni la Miercurea Ciuc cu preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, despre utilizarea limbii maghiare în şcoli şi justiţie, dar şi despre situaţia şi reprezentarea minorităţii maghiare din România.

Ambasadorul SUA a vorbit cu şeful CJ Harghita despre folosirea limbii maghiare în şcoli şi justiţie

Potrivit unui comunicat de presă trimis, luni, de Consiliul Judeţean Harghita, ambasadorul SUA la Bucureşti a fost primit de Borboly Csaba, preşedintele Consiliul Judeţean Harghita la sediul instituţiei din Miercurea Ciuc.

„Cu ocazia întâlnirii, cei doi oficiali au discutat despre mai multe subiecte şi provocări din ţară, inclusiv despre situaţia şi reprezentarea minorităţii maghiare din România. S-a trecut de asemenea în revistă utilizarea limbii maghiare în sistemele educaţional şi de justiţie. Borboly Csaba a prezentat situaţia economică din judeţ şi a menţionat că lipsesc investiţiile în infrastructura publică. Şi-a exprimat de asemenea dorinţa de autonomie şi autoritate decizională locală sporită”, potrivit CJ Harghita.

Potrivit sursei citate, ambasadorul SUA la Bucureşti a avut parte de o discuţie ”plină de informaţii”, făcându-şi astfel o imagine reală despre comunitatea din Harghita. „Ambasadorul Hans Klemm i-a mulţumit domnului Borboly Csaba pentru discuţia plină de informaţii şi a declarat că vizita de Lăsatul Secului i-a permis să primească o imagine reală despre valorile comunităţilor locale din judeţul Harghita, trezindu-i interesul pentru această zonă a ţării şi a acceptat invitaţia înaintată de Borboly Csaba de a reveni în judeţ în lunile următoare”, se mai arată în comunicat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.