Brașov: A fost inaugurată pista aeroportului Ghimbav

Pista aeroportului Braşov-Ghimbav a fost inaugurată vineri, la eveniment fiind prezenţi miniştrii Ioan Rus, al Transporturilor şi Constantin Niţă, al Economiei, informează Portalul Național de Administrație Publică.

aeroport brasov ghimbavCei doi miniștri au arătat că Guvernul ar putea să se implice în finanţarea investiţiei, Ioan Rus neexcluzând posibilitatea ca în bugetul pe 2015 să fie cuprinsă o sumă necesară pentru continuarea lucrărilor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a subliniat cu acest prilej că lucrările la aeroport nu pot fi terminate fără sprijin financiar guvernamental.

”Faptul că inaugurăm această pistă nu este nici meritului domnului Victor Ponta, nici a lui Klaus Iohannis, nici a domnului Boc sau a doamnei Udrea. Este meritul Consiliului Judeţean şi a consilierilor din toate formaţiunile politice. Pe mine m-ar bucura dacă am avea un ajutor financiar, pentru că fără un sprijin financiar nu-l putem finaliza. Avem bani pentru căile de rulare, pentru balizaj, pe care le vom finaliza anul viitor. Până acum am cheltuit sub 30 de milioane de euro, dar ar mai trebui încă pe atât să finalizăm acest aeroport. Fără sprijin guvernamental, aeroportul nu poate fi terminat”, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Pista aeroportului Braşov Ghimbav are o lungime de 2.820 de metri şi o lăţime de 45 de metri. Costurile acesteia s-au ridicat la suma de 16 milioane de euro, bani din bugetul Consiliului Judeţean. Potrivit unui studiu, după câţiva ani de funcţionare, traficul de pasageri pe aeroportul din Braşov este prevăzut să ajungă la un milion de persoane pe an.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.