Brașov: Autoritățile locale pregătesc un proiect pentru restaurarea Cetății Râșnov

Primăria orașului Râșnov a anunțat un proiect în valoare de cinci milioane de euro pentru restaurarea Cetății, finanțarea urmând să fie asigurată din viitorul Program Operațional Regional 2014-2020.

Cetatea Rasnov”Suntem optimiști și cred că vom obține această sumă. Proiectul este făcut așa cum trebuie, iar în momentul de față se află în dezbatere publică. Suma de cinci milioane de euro ne-ar ajunge pentru lucrările de restaurare, demolarea tuturor construcțiilor făcute de fostul proprietar al cetății, pentru care nu s-au obținut avize de specialitate, iar lucrările nu au fost executate cu materiale care să corespundă epocii în care a fost construit obiectivul istoric. De asemenea, cu aceste fonduri vom rezolva și tot ceea ce ține de partea de utilități, microclimat, muzeul pe care dorim să-l amenajăm în incinta cetății. Pentru dotarea muzeului vom folosi fonduri din bugetul local”, a declarat pentru Agerpres primarul orațului Râșnov, Adrian Veștea.

El a mai spus că este vorba de 24 de lucrări noi care ar trebui realizate în baza proiectului pregătit, cum sunt cele de tâmplărie interioară și exterioară, consolidarea fundațiilor zidurilor și refacerea acestora folosindu-se mortar din var, reconstruirea turnului de Nord etc.

Realizarea proiectului ar putea dura aproape trei ani, însă totul depinde de deschiderea liniilor de finanțare și de evaluarea criteriilor de eligibilitate, a menționat edilul râșnovean.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.