Avertizare meteo de la ANM. Se anunţă ploi şi furtuni în primele două zile ale săptămânii

prognoza meteo, sursa foto: google
prognoza meteo, sursa foto: google

Meteorologii au anunţat că vremea va deveni luni instabilă în cea mai mare parte a ţării urmând a se înregistra, până marţi dimineaţă, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi intensificări ale vântului. În după-amiaza zilei de luni, în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, chiar caniculară în sudul extrem al Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde temperaturile vor ajunge până la 36 de grade.

Specialiștii în meteorologie au transmis, luni, o informare de instabilitate atmosferică ce va intra în vigoare la ora 13.00.

Până marţi dimineaţă la ora 3.00, în zonele montane şi submontane, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30…40 de litri pe metru pătrat. În după-amiaza zilei de luni, în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, local caniculară în sudul extrem al Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde vor mai fi temperaturi maxime de 35…36 de grade.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.