Anchetă a Poliţiei după decesul unui protestatar la mitingul diasporei

interzis la mitinguri spontane

Poliţiştii şi procurorii din Teleorman au declanşat o anchetă şi au deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui bărbat în vârstă de 62 de ani care a participat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Bărbatul a murit duminică seara la Spitalul Judeţean din Alexandria, reprezentanţii unităţii medicale fiind cei care au sesizat Poliţia cu privire la deces, a declarat pentru News.ro directorul medical al Spitalului Judeţean Alexandria, Valentina Robu. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) spune că bărbatul se prezentase la una dintre ambulanţele SMURD aflate în Piaţa Victoriei, acuzând sângerare la nas, a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi a refuzat transportul la spital.

Decesul unui protestatar, o tragedie

DSU face precizări, pe Facebook, în cazul lui Ilie Gâzea, bărbatul de 62 de ani care a participat la protestele din 10 august şi care a murit în cursul nopţii de 19 spre 20 august la Spitalul Judeţean din Alexandria.

„În urma informaţiilor conţinute în documentele de la intervenţia echipajelor medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat din Piaţa Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanţele SMURD aflate la faţa locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului). Pacientul a declarat echipajelor de urgenţă că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conştient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), şi oxigenare în limite normale (97%). În urma acordării primului ajutor, i s-a propus pacientului transportul la spital, acesta refuzându-l sub semnătură”, spune DSU.

Anchetă a Poliţiei în cazul unui bărbat care a murit la Spitalul Judeţean din Alexandria; el a participat la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei

Poliţiştii şi procurorii din Teleorman au declanşat o anchetă şi au deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui bărbat în vârstă de 62 de ani care a murit la Spitalul Judeţean din Alexandria şi despre care în spaţiul public au apărut informaţii că a participat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, după care ar fi suferit o puternică hemoragie nazală şi bucală. Bărbatul a murit duminică seară Spitalul Judeţean din Alexandria, reprezentanţii unităţii medicale fiind cei care au sesizat Poliţia cu privire la deces, a declarat pentru News.ro directorul medical al Spitalului Judeţean Alexandria, Valentina Robu.

Potrivit directorului medical al Spitalului Judeţean Alexandria, Valentina Robu, bărbatul în vârstă de 62 de ani a murit duminică seară la ora 20.45, iar reprezentanţii unităţii medicale au anunţat Poliţia Teleorman, luni dimineaţă, după ce cazul a fost mediatizat.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Teleorman, Teodora Dragole, a declarat pentru News.ro că poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, au deschis un dosar de cercetare penală. Primele date arată că bărbatul, originar din Turnu Măgurele, s-a prezentat la unitatea medicală din localitate în 15 august, iar în aceeaşi zi a ajuns la Spitalul Judeţean Alexandria, unde a primit tratament până la momentul decesului.

Cauza morţii nu a fost deocamdată stabilită, medicii legişti fiind cei care urmează a stabili motivul decesului.

Jurnalistul Alexandru Căutis a scris că bărbatul a participat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei şi i s-ar fi făcut rău în urma intervenţiei cu gaze lacrimogene, suferind o hemoragie nazală şi bucală.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.