Acuzat de corupție, fostul primar Gheorghe Nichita va fi consilier al șefului CJ Iași, Maricel Popa

Trimis în judecată de DNA în două dosare pentru fapte de corupţie, fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita va fi consilier al şefului Consiliului Judeţean Iași, Maricel Popa, lider al PSD Iaşi.

Gheorghe Nichita a declarat că, începând de joi, va fi consilier al preşedintelui CJ Iaşi, Maricel Popa, şi că se va ocupa de coordonarea proiectului Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Iaşi.

”Am avut o discuţie cu domnul Popa, m-a întrebat ce mai fac şi dacă nu aş putea să ajut la CJ. Am zis că nu vreau drept de semnătură, ci doar să ajut cu experienţa mea. Nu mai pot sta deopate, am nevoie şi eu de bani, de un salariu. Nu ştiu cât voi câştiga”, a spus Gheorghe Nichita, citat de News.ro. El a mai spus că nu vrea ”încă” să se implice politic în PSD Iaşi şi că angajarea sa la CJ nu reprezintă o mutare politică, chiar în condiţiile în care Maricel Popa este liderul filialei judeţene a PSD Iaşi.

Întrebat ce reacţie crede că va avea primarul Iaşiului, Mihai Chirica, cu care nu se află în relaţii bune, Gheorghe Nichita a spus că nu-l interesează ce va spune Chirica. Gheorghe Nichita a candidat în decembrie 2016 pe listele PRU, la deputaţi, însă partidul nu a intrat în Parlament.

Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată de procurorii DNA în două dosare de corupţie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.