Companiile lui Firea la pământ! Atacul în instanță al Prefecturii București DOCUMENT EXCLUSIV

Companiile lui Firea la pământ, Firea vrea să candideze Gabriela Firea alături de disidenții din PSD Gabriela Firea apără RADET Gabriela Firea s-a pozat cu Puia pază fără marcaje rutiere
Primarul general Gabriela Firea refuză să desființeze companiile municipale

Companiile lui Firea la pământ! Prefectura București a atacat în instanță toate actele subsecvente hotărârilor de înființare a companiilor municipale – desființate deja de judecători – referitoare la majorarea capitalului social, rectificare bugetară, sau aprobarea planurilor tarifare. Toate aceste hotărâri sunt suspendate de drept după deschiderea dosarului, iar activitatea companiilor municipale vizate este acum blocată.

Prefectura Capitalei a cerut, recent, Tribunalului București să anuleze o serie de acte subsecvente hotărârilor de înființare a companiilor municipale, prin care acestea au primit majorări de capital social, delegări de servicii publice și majorări de bugete.

Acțiunea Prefecturii vine după ce Curtea de Apel a decis definitiv în 22 noiembrie 2018 că societățile municipale au fost înființate ilegal.

Ziarul „Cetățeanul” prezintă în exclusivitate cererea de chemare în judecată a Primăriei Capitalei, în care Prefectura arată că anularea hotărârilor de înființarea a companiilor municipale (acte primare) atrage anularea actelor subsecvente acestora. Documentul a fost pus la dispoziția Cetățeanul de către oameni de bine din Primăria Capitalei.

„Având în vedere poziţia autorităţii publice (…) şi în temeiul principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), care este regula de drept potrivit căreia anularea (desfiinţarea) actului juridic iniţial (primar) atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice, formulăm prezenta acţiune în anulare”, a arătat Prefectura Capitalei în plângerea adresată instanței.

Prefectul Capitalei, Sever Romulus Stana, a cerut încă din 22 februarie, printr-o adresă trimisă primarului general Gabriela Firea, desființarea companiilor municipale.

Prefectul, sfidat de primarul general

Primăria Capitalei l-a sfidat pe prefect atunci când acesta a cerut intrarea în legalitate, după decizia definitivă a Curții de Apel București

„Având în vedere Decizia nr. 650/22.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care instanţa a anulat hotărârile (n.r. de înființare a companiilor municipale), în respectarea acesteia, Prefectul Municipiului Bucureşti prin adresa nr. 3597/19.02.2019 a solicitat atât iniţiatorului, Primarul Municipiului Bucureşti, cât şi emitentului, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, să comunice, cu celeritate, măsurile întreprinse în ceea ce priveşte actele administrative subsecvente adoptate în baza actelor ce au făcut obiectul deciziei sus­menţionate, acestea fiind condiţionate, sub aspectul legalităţii, de actele anulate de instanţa de judecată. La această solicitare, Primarul Municipiului Bucureşti, prin adresa nr. 1470/07.03.2019, a răspuns că nu înţelege să facă demersuri pentru intrarea în legalitate întrucât decizia nu prevede nicio obligaţie privind executarea acesteia în sarcina emitentului, încercând, astfel, să justifice menţinerea actelor administrative subsecvente actelor ce au făcut obiectul controlului judecătoresc”, se arată în acțiunea judecătorească.

Companiile lui Firea la pământ! De ce se justifică anularea actelor subsecvente

Prefectura a arătat că toate actele emise ulterior de Primărie, în baza hotărârilor anulate de Curtea de Apel, trebuie la rândul lor anulate, măsura fiind justificată prin „necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate şi a împiedicării producerii de efecte contrare legii”.

„Menţionăm că principiul desfiinţării actelor subsecvente (resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis) este de fapt un corolar al principiului retroactivităţii şi se referă la efectele nulităţii faţă de terţi. El îşi găseste reglementarea la art. 1254 alin. 2 Cod Civil «desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui». Nulitatea constă în lipsa de efecte a unui act juridic încheiat cu nerespectarea normelor privind condiţiile sale de validitate, cu efect retroactiv, din chiar momentul producerii actului, ca şi când acesta ar fi viciat încă de la momentul adoptării. Caracterul retroactiv se justifică prin necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate şi a împiedicării producerii de efecte contrare legii. (…) La acestea se adaugă şi următoarele principii specifice: Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, în sensul că efectele nulităţii se produc din momentul încheierii actului juridic; Principiul repunerii în situaţia anterioară; Principiul anulării actului juridic iniţial, cât şi a actului juridic subsecvent”, potrivit documentului.

Lipsă de bună credință

Prefectura a invocat lipsa de bună credință a Primăriei Capitalei atunci când a emis acte subsecvente, deși hotărârile de înființare a companiilor municipale fuseseră anulate.

„Concluzionând, având în vedere că: toate actele administrative anulate în mod definitiv de Curtea de Apel Bucureşti , prin hotărârile mai sus identificate, nu mai pot produce efecte juridice; a fost afectat în mod negativ atât patrimoniul cât şi bugetul Municipiului Bucureşti; întrucât, chiar şi după trecerea unui interval de timp de la pronunţarea definitivă, pârâtul nu a luat cel puţin măsura suspendării efectelor acestor hotărâri subsecvente celor deja anulate de instanţă, a revocării lor înainte ca acestea să producă efecte juridice, sau promovării acţiunii în anulare, referitor la aceste acte administrative nu poate fi prezumată buna credinţă, ca existând la momentul adoptării lor, pentru a putea considera că în acest caz am fi în prezența unei excepţii de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului initial”, se precizează în acțiunea judecătorească.

Hotărârile CGMB atacate în instanță de Prefectura București

  • Hotărârea nr. 636/26.09.2018 privind participarea Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI PUBLICITATE ȘI AFIȘAJ BUCUREȘTI S.A.
  • Hotărârea nr. 637/26.09.2018 privind participarea Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI MUNICIPALE PARKING BUCUREȘTI S.A.
  • Hotărârea nr. 638/26.09.2018 privind participarea Municipiului București, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI MUNICIPALE IMOBILIARĂ BUCUREȘTI S.A.
  • Hotărârea nr.738/18.10.2018 privind desemnarea reprezentantului Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, în Adunarea Generală a societății pe acțiuni CAMPANIA MUNICIPALĂ ECO IGIENIZARE BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr.739/18.10.2018 privind desemnarea reprezentantului Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, în Adunarea Generală a societatii pe acțiuni COMPANIA MUNICIPALĂ MANAGEMENTUL TRAFICULUI BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 794/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE ECO IGIENIZARE BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 795/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE AGREMENT BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 796/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE TURISTICA BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 797/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE PARKING BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 798/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE MEDICALA BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 799/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE PUBLICITATE SI AFISAJ BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 800/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE PROTECTIE CIVILA SI VOLUNTARIAT BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 802/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE IMOBILIARA BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 803/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE INTRETINEREA ARBORILOR SI SPATIULUI VERDE BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 806/22.11.2018 privind participarea Municipiului Bucuresti, prin Consiliul general al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI MUNICIPALE CONSOLIDARI S.A.
  • Hotărârea nr. 807/22.11.2018 privind participarea Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI MUNICIPALE DEZVOLTARE DURABILA BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 808/22.11.2018 privind participarea Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI MUNICIPALE MANAGEMENTUL TRANSPORTURILOR S.A.
  • Hotărârea nr. 812/22.11.2018 privind modificarea hotărârii consiliului general al municipiului bucuresti nr. 530/23.08.2018 privind delegarea gestiunii serviciului public de interes local pentru parcajele apartinand domeniului public si privat al Municipiului Bucuresti catre COMPANIA MUNICIPAIA PARKING BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 813/22.11.2018 privind modificarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 537/23.08.2018 privind delegarea gestiunii serviciului public de interes local a activităților privind organizarea publicității, afișajului si reclamelor in locurile publice catre COMPANIA MUNICIPALA PUBLICITATE SI AFISAJ BUCURESTI S.A.
  • Hotărârea nr. 814/22.11.2018 privind încheierea actului adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de interes, local privind serviciile de construire, modernizare, reparare și întreținere a arterelor de, circulatie; podurilor, viaductelor, pasajelor rutlere si pietonale subterane si supraterane si a lucrarilor de arta din compoziția acestora, din municipiul Bucuresti, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban, aprobat prin Hotararea Consiliului General Al Municipiului Bucuresti nr. 529/23.08.2018
  • Hotărârea nr. 815/22.11.2018 privind incheierea actului aditional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de interes local privind obiectivele sportive aparținând domeniului public si privat al Municipiului Bucuresti către COMPANIA MUNICIPALA SPORT PENTRU TOTI BUCURESTI S.A., aprobat prin Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti NR. 535/23.08.2018
  • Hotărârea nr. 816/22.11.2018 privind aprobarea noilor planuri tarifare de decontare a serviciilor socio-medicale de îngrijire la domiciliu persoane vârstnice și aprobarea unui nou plan tarifar de decontare a serviciilor de asistență socială cu cazare și servicii sociale administrative – Centrul rezidențial Sfânta Teodora al COMPANIEI MUNICIPALE MEDICALĂ BUCUREȘTI S.A.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.