Vremea rea pune serioase probleme circulației mijloacelor RATB. Tramvai deraiat, macazuri înghețate

0
108
RATB

Ninsoarea și gerul care parcă nu mai voir să părăsească Bucureștiul pun serioase probleme circulației mijloacelor de transport în comun de suprafață, operate de RATB.

Un tramvai de pe linia 46 a deraiat miercuri dimineaţă. Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) au anunţat că pe „Bd. Basarabia / Bd.1 Decembrie, sens capăt de linie Republica, au fost blocate, timp de câteva minute, tramvaiele liniilor 14, 36, 40, 46, 56, din cauza unui tramvai din linia 46, rămas defect. S-au dirijat mijloace de intervenție RATB la faţa locului, pentru remedierea situaţiei”.

„Se circulă în condiţii de iarnă. Este aglomerat pe marile bulevarde şi în special în zona centrală”, a declarat, miercuri dimineaţă comisarul şef al Brigăzii Rutiere, Ovidiu Munteanu. De asemenea, un tramvai al liniei 23 a rămas blocat în zona Calea Dudeşti după ce macazul a îngheţat. Circulaţia este îngreunată şi în alte zone din Bucureşti.

Probleme la macaz au fost și în alte zone. „Pe Str.Maica Domnului/ Str.Reînvierii, sens Șos.Colentina, respectiv Șos.Ștefan cel Mare, tramvaiele liniilor 16, 36 sunt blocate, din cauza macazului înfundat și înghețat”, a anunțat RATB pe Twitter.

Totodată, se circulă cu dificultate şi pe trotuare, din cauza stratului mare de zăpadă. Capitala se află, până joi dimineaţă, sub cod portocaliu de ger. Gerul va fi persistent chiar şi pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi frecvent între minus 12 şi minus 8 grade, cele minime se vor încadra în general între minus 22 şi minus 12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig.

LĂSAȚI UN MESAJ


*