Un nou cutremur, cu magnitudine considerabilă, s-a produs miercuri dimineaţă în judeţul Vrancea, după ce cu o zi în urmă s-a înregistrat un seism cu magnitudine 3,6.
Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunţat că seismul a avut loc la ora 05.43.
Cutremurul, cu magnitudine 3,9 pe scara Richter, s-a înregistrat la o adâncime de 133 de kilometri. Marţi, în Vrancea a avut loc un alt cutremur, cu magnitudinea 3,6. Seismul s-a înregistrat la ora 12:32.
Cel mai puternic cutremur din acest an a avut magnitudinea 4,6 şi s-a înregistrat pe 25 aprilie.
Cetățeanul TV