Scandalos! Tei „scobiți” cu drujba la Corabia, ca să facă loc bordurilor

Corabia
Atentat împotriva naturii, comis de autoritățile din Corabia

Teii din Corabia, județul Olt, au fost, pur și simplu, sculptaţi de muncitorii de la drumuri, pentru că i-au încurcat la montarea bordurilor noi. Localnicii sunt revoltaţi, iar Garda de Mediu va ancheta cazul.

Cei care s-au ocupat de modernizarea drumului și asfaltarea șoselei au spus că au respectat proiectul. Așadar, deoarece proiectul pe hârtie nu s-a potrivit cu ce era la faţa locului, muncitorii au găsit de bună cuviinţă să ciopârțească teii, unii mai vechi de o jumătate de secol!

Muncitorii care lucrează la asfaltarea strazii Cuza Vodă din Corabia au scobit, practic, cu drujba, teii seculari ca sa faca loc unor borduri. În jur de 20 de copaci ar fi fost tăiaţi, iar restul – ciuntiţi. Teii riscă să moară ori să se rupă la prima furtună. Localnicii sunt revoltaţi, în timp ce autorităţile s-au mulţumit să spună că ciopârțirea teilor a fost un rău…necesar. Garda de Mediu Olt va face o anchetă.

Imaginile au devenit virale dupa ce au fost publicate pe Facebook de fostul deputat Luminița Adam. „Aşa arată prostia, incompetenţa şi lipsa de respect pentru tot ce înseamnă viaţă, a conducerii oraşului Corabia! Cum nu respectă natura, nu ne respectă nici pe noi. Să vă fie ruşine! ‘Oltul puternic’ condus de nulităţi…”, a scris aceasta.

Nu e prima dată când în Corabia proiectele sunt implementate altfel decât e normal.

Anul trecut, pe o stradă de 800 de metri, s-au trasat 12 treceri de pietoni. Majoritatea zebrelor încep şi se termină în gardurile localnicilor sau sunt trasate de-a lungul drumului, şi nu perpendicular.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.