Parcul Natural Văcărești a fost declarat de Guvernul României arie naturală protejată

Zona naturală Acumulare Văcărești a fost declarată parc natural, cu denumirea Parcul Natural Văcărești, și a fost instituit  regimul de arie naturală protejată, conform unei hotărâri adoptate miercuri de Guvernul României.

Astfel, Parcul Natural Văcărești devine prima arie protejată urbană a țării și cel mai mare spațiu verde al Capitalei.

Suprafața totală pe care se instituie aria naturală protejată este de 186 de ha și se compune din teren proprietate publică, aflat în administrarea Administrației Naționale Apele Române, și teren proprietate privată, deținut de persoane fizice pentru care se va avea în vedere, la promovarea planului de management, să se prevadă compensații pentru respectarea prevederilor restrictive ori pentru măsurile de conservare instituite.

Managementul Parcului Natural Văcărești va urmări menținerea celui mai mare spațiu verde al Bucureștiului prin protejarea diversității biologice și oferirea publicului a unor posibilități de recreere și ecoturism, fiind totodată o excelentă platformă pentru activități educaționale și științifice, precizează un comunicat al Palatului Victoria.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.