Instanța supremă: Laura Kovesi nu a săvârșit nicio abatere disciplinară

Completul de cinci judecători al Instanței supreme a respins, în majoritate, raportul Inspecției Judiciare și a decis că Laura Kovesi nu a săvârșit nicio abatere disciplinară când si-a trimis consiliera, care era judecator, să facă un control la doua structuri teritoriale ale DNA.

Trei judecători din complet au respins recursul declarat de Inspecția Judiciară, după ce Secția pentru procurori din CSM a respins cererea IJ de a o sancționa pe Laura Codruta Kovesi. Doi judecători, Corina Corbu și Maria Hrudei au optat pentru sancționarea fostei șefe a DNA cu ”avertisment”.

Corina Corbu a dorit un avertisment pentru Kovesi

Corina Corbu a fost trimisă în judecată în 2014 de DNA în dosarul în care a fost judecată și judecatorul Gabriela Bîrsan. Toti inculpații din dosar au fost achitați definitiv, iar Corbu și Bîrsan au revenit la Înalta Curte. De precizat este faptul că judecătoarea Corbu nu s-a abținut din a judeca acest proces, chiar dacă a fost trimisă în judecată de procurori ai DNA.

Kovesi susține că nu a săvârșit nicio abatere disciplinară

Fosta sefa a DNA, Laura Codruta Kovesi, a arătat săptămâna trecuta, la Înalta Curte că nu a încălcat niciun regulament când a emis un ordin prin care a delegat un judecator să controleze activitatea procurorilor. Ea a cerut magistraților să respingă contestația Inspecției Judiciare. „Vă rog să respingeți ca nefondat recursul IJ și să mențineti hotărârea Secției pentru procurori a CSM”, a spus Kovesi.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.