VIDEO Inundații în toată țara după furtunile puternice de noaptea trecută. Ce spune primarul din Urechești

Inundații puternice au avut loc vineri după amiază și în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce furtuni însoțite de ploi abundente s-au manifestat în toată țara.

Pompierii din judeţul Vrancea au intervenit pe tot parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă pentru scoaterea apei din gospodăriile oamenilor, după ce în urma unei ploi torenţiale s-au produs viituri rapide. De asemenea, în ultimele ore s-au produs inundaţii în municipiul Brăila, unde străzile au fost acoperite de ape în urma unei ploi torenţiale.

Astfel, în judeţul Vrancea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma creşterii debitului pârâului Bălanu, au fost inundate şapte gospodării în localitatea Bordeasca Veche. Pompierii militari intervin şi la această oră pentru evacuarea apei.

Totodată, pe parcursul nopţii s-a acţionat pentru întărirea cu saci de nisip a digului de pământ existent în zona respectivă, la intervenţie participând şi jandarmi. Pe parcursul serii şi noptii trecute s-au înregistrat peste zece solicitări de evacuare a apei acumulate în gospodăriilor localnicilor din Nistoresti, Gura Caliţei, Tulnici, Coteşti, Mărăşeşti şi Urechești. „Trebuie ajutați de urgență din fonduri guvernamentale toți cei păgubiți”, a declarat primarul din Urechești, Nistor Bratosin.

Potrivit Serviciului de Gospodărire a Apelor Vrancea, vineri seară, în intervalul 18,00-21,00, s-a inregistrat un record de precipitaţii, maxima înregistrată la staţia hidrometrică Tulnici fiind de 71,5 l/mp.

Potrivit reprezentanţilor Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Tulnici, un pod care asigură legătura pe un drum comunal către aproximativ douăzeci de case din satul Coza, comuna Tulnici, a fost avariat.

Inundații pe străzile din Brăila

De asemenea, în ultimele ore s-au produs inundaţii în municipiul Brăila, unde străzile au fost acoperite de ape în urma unei ploi torenţiale, canalizarea nemaifăcând faţă.

Pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 13 curţi şi cinci case din cartierele Lacul Dulce, Catanga şi Chercea.

Circulație oprită pe trei drumuri naționale

Circulaţia rutieră este oprită sâmbătă dimineaţă, pe trei drumuri naţionale, pe tronsoane din judeţele Bacău, Neamţ şi Vrancea, în urma ploilor torenţiale care au dus la inundarea şoselelor. De asemenea, în judeţul Botoşani, din cauza aluviunilor care au spălat terasamentul, circulaţia feroviară este întreruptă între staţiile CF Truşeşti şi Dângeni, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

În urma precipitaţiilor abundente din ultima perioadă care au dus la scurgerea  aluviunilor şi la acumulări de apă pe carosabil, circulaţia este oprită sâmbătă în judeţul Bacău, pe DN11 Bacău – Oneşti, în zona localităţii Sănduleni (km 153+200 de metri), în judeţul Neamţ, pe DN15 Borsec – Poiana Largului, în comuna Poiana Teiului (între kilometrii 237+800 de metri şi 238+100 de metri) şi în judeţul Vrancea, pe DN2N, la Jitia (între kilometrii 53+300 şi 53+400 de metri).

De asemenea, se circulă îngreunat în judeţul Caraş-Severin, pe DN57 Moldova Nouă – Oraviţa, în zona localităţii Radimna (între kilometrii 114 şi 117), iar pe trei drumuri judeţene din Teleorman, Suceava şi Bacău traficul este blocat din cauza inundaţiilor.

Centrul Infotrafic mai anunţă că în judeţul Botoşani, din cauza aluviunilor care au spălat terasamentul, circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 608 Iaşi – Dorohoi este întreruptă la km feroviar 85+500 de metri, între staţiile CF Truşeşti şi Dângeni. Se lucrează la repararea acestuia.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.