UPDATE: Theodor Berna, reținut într-un dosar de evaziune fiscală, a fost arestat

regii asfaltului
omul de afaceri Theodor Berna, a fost arestat preventiv în 19 august, de Tribunalul Prahova, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro.
regii asfaltului
Theodor Berna a fost unul dintre cei mai discreți regi ai asfaltului din Capitală

Administratorul Tehnologica Radion, Theodor Berna, cunoscut ca unul din regii asfaltului din Capitală a fost a fost arestat. Magistraţii Tribunalului Prahova au admis propunerea Parchetului Curţii de Apel Ploieşti şi au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Theodor Berna. El este cercetat într-un dosar penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Berna și alte persoane  au fost duse, inițial, la audieri, luni seară,  prntru cercetări într-un dosar evaziune fiscală şi spălare de bani.

În urma audierilor, două persoane – Theodor Berna, administrator la SC Tehnologica Radion SRL Bucureşti şi la SC Teloxim Con SRL Bucureşti, şi Florian Bujoreanu, administrator la SC Proiect Alfa Capital SRL Bucureşti – au fost reţinute.

De asemenea, alte cinci persoane – administratori ai unor societăţi comerciale – au fost puse sub control judiciar pentru spălare de bani.

Cei în cauză sunt acuzați că în calitate de administratori ai mai multor firme au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale urmate de transferuri de bani, în scopul ascunderii provenienţei ilicite a acestora, sume care ulterior au fost retrase în numerar din conturile unor societăţi comerciale de tip fantomă.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul estimat este de 104.940.660 lei (23 de milioane de euro) rezultat din evaziune fiscală şi de 353.089.030 lei (78,5 milioane de euro) din spălare de bani.

Numele firmei Tehnologica Radion apare în rechizitoriul întocmit de procurori în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro, însă în acest dosar în care 35 de persoane – fizice şi juridice – au fost trimise în judecată în martie 2014 nici Tehnologica Radion, nici reprezentanţii acestei firme nu au fost inculpaţi.

Legături și cu mafia din Primăria Capitalei

Numele companiei Tehnologica Radion, controlată de Theodor Berna apare și în dosarul de corupție întocmit directorului Direcţiei Generale Infrastructură din Primăria Capitale, Mădălin Dumitru. Acesta din urmă este în arest preventiv încă din luna iunie.

În dosarul întocmit de DNA se arată că, în perioada 2010 – 2014, Mădălin Dumitru a pretins şi primit de la reprezentanţii SC Tehnologica Radion SRL foloase necuvenite constând în lucrări de renovare (amenajare la imobilele proprietate personală sau la imobilele deţinute pe numele rudelor) şi bunuri electrocasnice, pentru a nu constata nereguli în derularea contractelor pe care le avea cu municipalitatea firma lui Theodor Berna.

regii asfaltului
Tehnologica Radion era una din companiile abonate la contracte pe bani publici

Urmare a verificărilor efectuate de procurori s-a stabilit că Tehnologica Radion SRL a avut în derulare cu Primăria Capitalei mai multe contracte.Pentru fiecare contract în parte procurorii au descoperit mai multe nereguli.

1. Contractul de execuţie nr. 3003/02.10.2006 având ca obiect ‘Modernizare străzi cu linii de tramvai – Şoseaua Viitorului’ cu privire la care prin Actul Adiţional nr. 2 înregistrat sub nr. MB 163/23.08.2010 au fost suplimentate lucrările, valoarea acestora în suma de 7.656.822,63 lei fiind suportată din valoarea lucrărilor la care se renunţa, respectiv din suma de 14.559.803,36 lei.

Actul adiţional la contract este avizat de director general Mădălin Dumitru de la DGISP şi director Ion Dedu – DTDSC.

2. Acord contractul nr. 8610/08.03.2010 pentru lucrări de ‘Reabilitarea zonelor urbane cu deficit major în servicii de alimentare cu apa şi canalizare sector 2 – Lot 1 – zona Andronache’, în valoare de 1.245.728,48 lei, fără TVA.

3. Contractul nr. 110/04.04.2011 având ca obiect prestarea unor servicii de proiectare pentru elaborarea documentaţiei de proiectare – faza DALI, faza proiect tehnic (PT) şi detalii de execuţie, asigurarea asistenţei tehnice pe perioada execuţiei lucrărilor şi, după caz, a remedierilor, executarea, penalizarea şi predare a lucrărilor de investiţii: ‘Refacerea şi consolidarea structurii de rezistenţă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa peste calea ferată Bucureşti – Constanţa’, în valoare de 31.558.499,63 lei fără TVA.

Referatul de necesitate pentru achiziţii a fost întocmit de Direcţia Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulaţiei, fiind semnat de directorul executiv Ion Dedu şi directorul general Mădălin Dumitru.

În cuprinsul referatului de necesitate se invoca ‘fisurarea unei rigle, cu deformarea şi desprinderea etrierilor de la o pilă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa peste calea ferată Bucureşti – Constanţa’.

Ca urmare a invitaţiei Primăriei Capitalei, Tehnologica Radion SRL a prezentat o ofertă preliminară în martie 2011, iar comisia de negociere, din care au facut parte: Mădălin Dumitru – preşedinte, Ion Dedu – secretar, Valentin Dobre – membru, Florin Legea – membru, Gabriel Irimia – membru, a hotărât atribuirea contractului firmei Tehnologica Radion SRL cu o propunere financiară de 31.558.499,63 lei.

4. Acordul contractului nr. 527/04.08.2011 având ca obiect servicii de proiectare şi execuţie lucrări pentru ‘Reabilitare sistem rutier cu linii de tramvai pe şoseaua Pantelimon şi şoseaua Iancului’, în valoare de 247.830.519,66 lei.

Oferta Asocierii SC Tehnologica Radion SRL – SC Tiab SA – SC Proiect SRL a fost declarată câştigătoare în urma unei proceduri de achiziţie publică prin licitaţie deschisă. Din comisia de evaluare au făcut parte Mădălin Dumitru şi Ion Dedu. Oferta Asocierii Swietelsky Baugesellschaft m.b.H – Eurovia Construct International SA a fost declarată inacceptabilă, iar ofertele altor companii au fost declarate neconforme întrucât ofertanţii nu şi-au prelungit garanţiile.

Urmare a verificărilor efectuate de Curtea de Conturi s-a stabilit că pentru obiectivul ‘Refacerea şi consolidarea structurii de rezistenţă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa’ au fost decontate lucrări neefectuate în sumă de 372.636 lei fără TVA, respectiv la articolul deviz ‘Parapet metalic direcţional zincat’ au fost decontaţi în plus 701 metri parapet nepus în operă.

Se reţine în cuprinsul actului de control că răspunderea pentru această decontare nelegală revine directorului Mădălin Dumitru, care a fost preşedintele comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor, comisie ce a recepţionat lucrarea fără să consemneze diferenţa de lucrare neexecutată.

Tehnologica Radion SRL a achitat foloasele nerealizate cu OP nr. 21/25.04.2012, prejudiciul cauzat prin decontarea nelegală a lucrărilor fiind recuperat.

Procurorii susţin că Mădălin Dumitru a efectuat demersuri pentru a crea societăţii Tehnologica Radion SRL o situaţie avantajoasă, atribuindu-i contracte prin negociere directă, decontându-i lucrări neefectuate, asigurându-i plata la timp a facturilor.

Renovări și electrocasnice pentru mai multe proprietăți

regii asfaltului
Mădălin Dumitru a fost arestat în luna iunie pentru nereguli găsite în derularea mai multor contracte

DNA mai arată că, în perioada 2009 – 2014, urmare a solicitării lui Mădălin Dumitru, Tehnologica Radion SRL a efectuat pentru acesta lucrări la imobilele proprietate personală sau la imobilele deţinute prin persoane interpuse, astfel: lucrări de refacere pavaj la imobilul din comuna Periş, proprietate a Ioanei Şerban (soacra lui Mădălin Dumitru); lucrări de renovare la imobilul din str. Ermil Pangratti, unde îşi are domiciliul Mădălin Dumitru, lucrări de renovare la imobilul din str. Erou Niţă Pintea, Voluntari.

De asemenea, Tehnologica Radion SRL a pus la dispoziţia lui Mădălin Dumitru un aragaz şi un frigider pentru imobilul din str. Ermil Pangratti.

Din primele documente puse la dispoziţie de Tehnologica Radion SRL rezultă o valoare a bunurilor acordate cu titlu de folos necuvenit de circa 9.227,42 lei.

Faptele lui Mădălin Dumitru de a pretinde şi primi de la Tehnologica Radion SRL efectuarea unor lucrări de reparaţii/renovare/instalaţii, de a pune la dispoziţie materialele necesare şi de a-i furniza obiecte electrocasnice pentru a sigura societăţii derularea în bune condiţii a contractelor şi pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Prejudiciul cauzat prin decontarea unor lucrări neefectuate este de 372.636 lei fără TVA şi a fost recuperat integral, iar folosul obţinut de SC Tehnologica Radion SRL constă în sumele încasate şi constatarea prin proces verbal a finalizării lucrărilor fără aplicare de sancţiuni contractuale.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.