Un condamnat care a infectat apa potabilă a orașului va ridica un turn de apartamente și în Sectorul 3

Robertino Georgescu
Negoiiță a susținut inițiativa lui Robertino Georgescu

Consiliul Local Sector 3 a aprobat, în luna ianuarie, planul de urbanism pentru ridicarea unui imobil de locuinţe şi a unei clădiri de birouri pe Şoseaua Mihai Bravu. Unul dintre beneficiarii turnului de apartamente are în cazier primit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru că a pus în pericol sănătatea unui întreg oraș.

Robertino Georgescu şi Daniel Ionel Drăgulin au primit acceptul Consiliului Local, la şedinţa din ianuarie, pentru a ridica două imobile în Sectorul 3. Proiectul a fost sprijinit de primarul de sector, Robert Negoiţă, prin faptul că strategia sa impuse şi dezvoltarea imobiliară în Sectorului 3.

Robertino Georgescu nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere.

Două clădiri pentru investitorul condamnat

Conform planului urbanistic aprobat de consilierii locali, Robertino Georgescu şi Daniel Ionel Drăgulin ar urma să ridice două imobile. Prima clădire este destinată locuinţelor şi va avea subsol, parter, mansardă şi alte zece etaje. A două clădire va fi destinată birourilor şi va avea subsol, parter, mansardă şi două două etaje.

Suprafaţa construită de la adresa imobilelor, Şoseaua Mihai Bravu nr 491-495, este de 2.431 de metri.

hotarare mihai bravu

A pus canalizarea la robinet

În baza documentelor depuse la Consiliul Local Sector 3, reiese că beneficiarii clădirilor sunt Robertino Georgescu si Daniel Ionel Drăgulin.

Primul dintre aceştia este cunoscut ca un rege al imobiliarelor din Popeşti Leordeni, localitatea de la marginea Capitalei care a cunoscut o dezvoltarea imobiliară impresionantă în ultimul deceniu. Multe dintre proiectele din Popeşti-Leordeni au fost ridicate de cuplul Georgescu-Drăgulin.

În urmă cu câţiva ani, unul dintre proiectele lui Robertino Georgescu a fost în mijlocul unui scandal care a dus la deschiderea unui dosar penal şi trimiterea afaceristului în judecată pentru faptul că a contaminat apa potabilă.

Asta pentru că Robertino Georgescu a făcut o greseală sinistră în 2010. Acesta și-a pus muncitorii să racordeze ilegal ansamblul pe care l-a construit la canalizarea  Popești-Leordeni. Pentru a nu fi prinși, muncitorii s-au legat însă la prima țeavă pe care au gasit-o. Adică cea de alimentare cu apă a orașului.

Condamnarea lui Robertino Georgescu

După ce la fond a fost condamnat la patru ani de închisoare, Curtea de Apel Bucureşti a decis că lui Georgescu i se poate aplica vechiul cod penal, acesta fiind mai favorabil pentru afacerist, motiv pentru care i-au redus pedeapsa la doar doi ani de închisoare cu suspendare.

„Condamnă pe inculpatul Georgescu Robertino la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de infectarea apei. În baza art. 12 al. 1 din Legea nr. 187/2012, face aplicarea disp. art. 71-64 al. 1 lit. a teza a doua şi lit. b VCP. În baza art. 81 VCP dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 al. 1 VCP”, se prceizează în hotărârea Curţii de Apel Bucureşti.

Robertino Georgescu şi Daniel Ionel Drăgulin, sursa: Ziarul Financiar
Robertino Georgescu şi Daniel Ionel Drăgulin, sursa: Ziarul Financiar

Regele imobiliarelor cu Bentley

Milionarul l-a avut ca mentor pe Irinel Columbeanu, unul dintre Bentley-urile sale fiind identic cu cel cu care afaceristul de la Izvorani făcea senzaţie în perioada în care forma un cuplu cu Monica Gabor, scria Cancan. Bentley-urile sunt maşini de lux vopsite pe comandă în funcţie de cerinţele proprietarului, iar probabilitatea ca Bentley-ul lui Robertino Georgescu să fie identic cu cel al lui Irinel Columbeanu ar fi fost zero în cazul în care dezvoltatorul imobiliar nu ar fi cerut acest lucru. Cel mai probabil, Robertino Georgescu a fost impresionat de Bentley-ul lui Irinel şi a comandat unul identic la brand-ul de super-lux, mai precizau jurnaliştii de la publicaţia de scandal.

Cetățeanul TV

3 COMENTARII

  1. Pe Robertino il stiu din Colentina, unde impreuna cu familia se ocupa de activitati specifice etniei: prostitutie cu fete din Moldova (cu una din ele s-a si insurat), lupte cu caini, trafic de heroina (fratisu narcoman, statea numai prin puscarii), furt din buzunare zona pietei Obor, etc. Cum a ajuns el rege al imobiliarelor ar trebui sa ne puna pe toti pe ganduri: de la fraierii care au cumparat pe credit cu ochii inchisi facaturile lui si pana la autoritatile statului competente, care odata in plus se dovedesc incapabile. Trist!

  2. Robertino Georgescu a executat 3 ani de puscarie in anii ‘90 pentru proxenetism la inchisoarea Rahova. Se poate verifica foarte usor. Este incredibil cum un interlop tigan poate sa prosteasca lumea ca este dezvoltator imobiliar.
    Acum 3 ani a mai luat o condamnare cu suspendare de 2 ani, pentru ca a infestat apa potabila cu dejectii de la santierele lui.
    Are nenumarate dosare pentru batai si amenintari, clasate de autoritati.
    Robertino Georgescu considera ca daca are bani poate sa cumpere pe oricine. Este un infractor (condamnat de 2 ori) foarte periculos, deghizat in om de afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.