Tic Tac! Primarul Robert Negoiță va fi trimis în judecată pentru plagiat. Parchetul General finalizează cazul

3
1761
Negoiță

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este pe punctul de a finaliza dosarul de plagiat a primarului Robert Negoiță. Cel mai mare datornic la stat din România, potrivit datelor ANAF, numără clipele până când va fi trimis în judecată pentru că a obținut titlul de doctor în drept cu o teză în care a copiat texte din articole de presă, studii economice sau chiar referate școlare.

Surse apropiate anchetei au dezvăluit, pentru Cetățeanul.net, că s-a făcut deja o constatare tehnico-științifică, iar expertiza va fi finalizată în cel mai scurt timp. Între timp, la Parchetul General autorii articolellor plagiate sunt întrebați de procurori dacă Negoiță le-a cerut voie să copieze din lucrările lor.

Un plagiat grosolan

Robert Negoiţă a devenit doctor în Ştiinţe Juridice în 2012, la Academia de Poliţie Alexandru ioan Cuza”. Teza sa de doctorat, intitulată „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social” s-a dovedit a fi, ulterior, un plagiat grosolan, cu texte copiate din articole de presă, analize economice semnate, printre alţii, de economistul american Nouriel Roubini şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, sau chiar referate şcolare.

Lucrarea de doctorat a fost coordonată de prof. univ. dr. Ioan Dascălu, conducător de doctorat asociat şi fost decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea Bioterra.

Autorii plagiați de Negoiță, invitați la Parchetul General

Autorii de studii științifice sau chiar articole de presă plagiate de Robert Negoiță, sunt, prin efectul legii, persoane vătămate pentru drepturile de proprietate intelectuală, ne-au declarat surse juridice. Tocmai de aceea, mulți dintre autorii plagiați de edilul Sectorului 3 sunt chemați zilele acestea la Parchetul General, unde sunt întrebați dacă Robert Negoiță le-a cerut acordul pentru a prelua pasaje din operele lor.

Ei pot alege, ulterior, dacă se constituie parte civilă în procesul penal ce va fi declanșat împotriva edilului și a îndrumătorului său de doctorat și dacă pretind despăgubiri de la primarul plagiator.

Robert Negoiță și-a recunoscut, implicit, plagiatul, încă din 2016, când a postat pe o pagină de socializare că regretă că s-a angaja în jocul „titlurilor academice” obținute în majoritate, cum se știe, prin plagiat: „Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această „modă” a titlurilor academice. Este un episod pe care mi-l asum şi din care am învăţat o lecţie importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o bază sănătoasă! Mi-am asumat acest principiu în calitate de primar dar, din păcate, nu l-am avut în vedere din perspectiva academică. Tocmai de aceea, mă voi supune deciziei Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), dacă acesta va decide să îmi retragă titlul de doctor”.

Rămâne de văzut dacă Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 și totodată cel mai mare datornic din România, potrivit ANAF, nu se va răzgândi în fața judecătorilor instanței penale și să susțină că teza sa de doctorat este „curat originală”.

 

3 COMENTARII

  1. […] Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) este pe punctul de a finaliza dosarul de plagiat a primarului Robert Negoiță. Cel mai mare datornic la stat din România, potrivit datelor ANAF, numără clipele până când va fi trimis în judecată pentru că a obținut titlul de doctor în drept cu o teză în care a copiat texte din articole de presă, studii economice sau chiar referate școlare, potrivit unor surse citate de Cetățeanul.net. […]

  2. […] Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) este pe punctul de a finaliza dosarul de plagiat a primarului Robert Negoiță. Cel mai mare datornic la stat din România, potrivit datelor ANAF, numără clipele până când va fi trimis în judecată pentru că a obținut titlul de doctor în drept cu o teză în care a copiat texte din articole de presă, studii economice sau chiar referate școlare, potrivit unor surse citate de Cetățeanul.net. […]

LĂSAȚI UN MESAJ


*