Tel Drum a fost amendată cu 90.000 de euro pentru extragere ilegală de pietriș

Tel Drum a fost amendată

Societatea Tel Drum a fost amendată cu suma de 412.155 lei (circa 90.000 de euro), după ce un control inopinat a scos la iveală că firma a extras 9.220 metri cubi de pietriș fără autorizație. Amenda a fost dată pentru nerespectarea actului de reglementare și fără a deține abonament de utilizare/exploatare

Amenda a fost contestată de Tel Drum, dar, cu toate acestea, Tribunalul Teleorman a decis că angajații statului au avut dreptate când au amendat societatea, potrivit Ziare.com

Inspectorii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Teleorman au făcut două controale în perimetrul Peretu al albiei vadului Vedea, delimitat de comunele Vedea și Peretu, la începutul anului trecut.

Acolo compania care este siuspectată că ar fi deținută de apropiați ai lui Liviu Dragnea detinuse o autorizație de gospodărie a apelor pe acel perimetru.

Tel Drum a fost amendată pentru extragere ilegală de pietriș

Problema este că acel document era valabil până la finele lui septembrie 2017. Așa se face că, în actul de reglementare, societatea putea exploata maximum 34.240 mc de agregate minerale de balastieră.

Cei de la Apele Române au observat însă că Tel Drum ar fi exploatat pietriș și după această dată. În plus, au făcut mai multe măsurători topografice și au calculat că Tel Drum a exploatat 43.518,49 mc de agregate minerale, ceea ce însemna o depășire a volumului admis cu 9.278,49 mc.

„Aceste penalități aplicate nu se circumscriu, din punct de vedere juridic, unei răspunderi contravenționale, ci mai degrabă cuantumul acestora prezintă prejudiciul suferit prin extragerea a 9.220,49 mc de balast, fără a deține niciun fel de reglementare și fără a se plăti contribuțiile specifice prevăzute de legile speciale ale domeniului de gospodărire a apelor”, explică SGA Teleorman, citată de Ziare.com.

Avocații Tel Drum au contestat la Judecătoria Roșiori de Vede și inițial le-au anulat, dar Tribunalul Teleorman a admis însă recursul făcut de Apele Române. Așa s-a decis ca Tel Drum să plătească amenda. Avocații Tel Drum au susținut că nu avea cum să extragă 9.220.49 mc de nisipuri și pietriș într-un timp atât de scurt, în perioada 30 septembrie 2017 – 17 ianuarie 2018.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.