Război iminent în Siria! SUA, Marea Britanie și Franța, pregătite de război. Ce va face Rusia?

Siria
Sursa foto: www.debka.com

Forțele guvernamentale siriene sunt în alertă, după ce președintele Donald Trump a avertizat că americanii sunt pregătiți să atace Siria cu rachete. Un grup naval al SUA, în frunte cu portavionul USS Harry S. Truman, se îndreaptă către Orientul Mijlociu și Europa, a anunțat marina americană. În zonă se află deja nave militare americane și aliate.

Tensiunile dintre Rusia şi SUA au escaladat în ultimele zile, după presupusul atac chimic din Siria, pe care mai multe țări occidentale îl impută regimului de la Damasc, susținut de Moscova.

Cum va reacționa armata rusă din Siria?

Situația s-a inflamat după ce președintele Donald Trump a făcut un anunț pe Twitter: „Rusia a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria. Pregăteşte-te, Rusia, pentru că ele vor veni, frumoase, noi şi inteligente. Nu ar fi trebuit să fii prietenă cu un animal care ucide cu gaze, care-şi omoară propriul popor iar asta îi face plăcere”.

Armata rusă urmărește situația din regiune și susține că a observat forțe navale îndreptându-se spre Golf. Vladimir Putin a vorbit la telefon, miercuri seara, cu premierul israelian, căruia i-a cerut să nu destabilizeze Siria.

În același timp, armata siriană a evacuat principalele baze aeriene din țară, a repoziționat sistemele de rachete și a pus în alertă maximă forțele armate.

„Rachetele inteligente trebuie să zboare în direcția teroriștilor, nu a guvernului legitim sirian”, a reacționat imediat ministerul rus de externe, la ceea ce Kremlinul a sancționat ceea ce a numit „Twitter-diplomatia”.

Marile puteri își încordează mușchii

De cealaltă parte, James  Mattis,  secretarul american al Apărării, a susținut poziția președintelui Trump: „Suntem pregătiţi să prezentăm opţiuni militare, dacă preşedintele ţării decide că acest lucru este necesar”.

Potrivit BBC, premierul Theresa May este pregătită să aprobe participarea Marii Britanii la o acțiune militară.

În condițiile în care atacul din Siria pare iminent, companiile aeriene și-au modificat rutele, astfel încât să ocolească zona în următoarele 48-72 de ore.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.