Exclusiv Lege cu dedicație pentru primari – au devenit stăpânii absoluți ai banului public! Senatul Rușinii naționale

2
2054
primar

Începând din data de 20 iunie, printr-o lege aberantă, primarii și președinții consiliilor județene pot aproba orice, pot repartiza orice lucrare, pot contracta orice serviciu, doar după capul lor, fără să mai aibă nevoie de nicio altă semnătură, de niciun aviz de legalitate sau de vreun aviz tehnic!

Repetăm, fără să fie nevoie de nicio semnătură sau aviz de legalitate, oricine dintre primari poate dispune alocarea de fonduri, demararea unor lucrări sau emiterea de autorizații, iar dispoziția sa intră în vigoare (produce efecte juridice!) imediat.

Este o lege dată de Parlamentul României, prin care se decalifică orice legătură cu statul de drept! O lege care arată cât de diletanți sau de hoți, după caz, sunt senatorii României! Cum a fost posibil?

Specialiștii în administrație consultați de Cetățeanul.net spun că o astfel de lege nu era posibilă nici pe vremea lui Ceaușescu.

„PSD se asigură că zecile de milarde din PNDL ajung, prin primari, la clientela politică”

primari
Legea 140 nu ar fi putut fi votată nici pe vremea lui Ceaușescu, spun specialiștii

În timp ce presa și întreaga opinie publică erau ținute „ocupate” de scandalul Dragnea- Grindeanu și mai apoi de cel al numitii noului Guvern, în Senatul României  s-a aprobat o lege în fața căreia și mult-hulita Ordonață 13 pălește! Este vorba de o lege pentru modificarea Legii administrației publice locale care îi face pe primari – nu baroni, ci împărați peste banii publici și lucrările municipiilor orașelor și comunelor.

Pentru a nu crede că este o farsă sau o fabulație a noastră, dăm cuvântul Legii 140/2017, așa cum a fost aprobată de Senat în data de 15 mai 2017: „Actele autorităţilor administraţiei publice locale aprobate sau emise fără a fi fundamentate, semnate, contrasemnate sau avizate din punct de vedere tehnic sau al legalităţii, produc efecte juridice depline…” (art I, alin 5 din Legea 140/2007).

Astfel, ne-au spus specialiști în administrație locală, „orice dispune sau hotărăște primarul, președintele Consiliului Județean ori majoritatea din Consiliile locale, se consideră a fi aprobat legal și se pune în executare, chiar dacă secretarul, arhitectul șef, directorul de investiții și cel economic au refiuzat să o semneze pentru că încalcă legile României! Este modul în care Puterea vrea să se asigure că zecile de milarde din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) sunt cheltuite doar în favoarea clientelei politice!”.

Senatorii „s-au asigurat” că vinovații nu plătesc

primari
Deși senatorii pesediști le-au întors legea pe dos, senatorii liberali au votat-o … „ca primarii”

Mai mult, susțin aceiași specialiști, dacă primarul deleagă dreptul de semnătură unei alte persoane, de pildă către city-manager, scapă total de răspundere așa cum prevede același alineat din lege: „… iar în cazul producerii unor consecinţe vătămătoare este angajată exclusiv răspunderea juridică a semnatarilor”! Specialiștii în drept consultați de noi spun că această frază arată că „legiutorii” știu că prevederea este abuzivă și poate genera pagube contribuabililor și se asigură că adevărații vinovați nu vor plăti!

Această lege este fără precedent! În primul rând, se legiferează că orice act al administrației publice lipsit de temei de drept (fundamentare, avize tehnice și de legalitate, smnături conformne) se pune în aplicare și produce efecte juridice! Apoi, se înlătură, cu totul neconstituțional, răspunderea juridică a orașului sau județului pentru pagubele produse persoanelor fizice și juridice!”, ne-au spus specialiști în drept. Astfel, o firmă păgubită cu sute de mii sau cu milioane de lei, printr-un abuz al unui funcționar nu mai poate cere banii decât de la cel care a semnat actul. Prevederea intră în contradicție cu noul Cod Civil care spune „Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate” (art 219).

Cum au întors pesediștii pe dos legea liberalilor. Iar liberalii au votat-o!

primari
Senatorul Șerban Nicolae a condus Comisia juridica spre modificarea „din temelii” a legii! Sursa foto – Adevarul.ro

Proiectul legii, inițiat in timpul legislaturii precedente de catre deputatul PNL Grigore Crăciunescu și sustinut de aproximativ 30 de parlamentari PNL si ALDE era taman pe dos față de proiectul acestiora.

Astfel, proiectul legii depuse de liberali prevedea ca secretarul, care pune avizul de legalitate, să răspundă exclusiv pentru legalitatea actului iar că primarul trebuie doar să certifice prin semnătura sa, faptul că a fost respectat circuitul documentelor în instituția pe care o conduc și că sunt toate semnăturile tuturor celor responsabili în domeniu, conform cu prevederile legate în vigoare! Legea a fost votată, în această formă, în Camera Deputaților!

Odată ajunsă în Senat, legea a trecut de comisii dar, când să se voteze în plen, senatorul Niculae Bădălău i-a determinat pe senatori să voteze retrimiterea legii în Comisia juridică condusă de Șerban Nicolae, de unde s-a întor cu toate năzdrăvăniile de mai sus! Așa s-a ajuns ca în loc de prevederea că primarul se asigură că sunt toate semnăturile tuturor celor responsabili în domeniu să se legifereze că un act al primarului poate produce efecte juridice chiar dacă nu are niciun temei de drept (nu are fundamentare, semnături și avize de legalitate).

Cu toate aceste modificări, nici liberalii nici ceilalți senatori din Opoziție nu au văzut ce votează și au votat legea, cu 97 voturi „pentru” și 8 „împotrivă”! La fel a fost și la Cotroceni, unde legea a fost promulgată fără(?) ca aberațiile de mai sus să fie observate. Cine se trezește primul să sune la Curtea Constituțională? Opoziția, Avocatul poporului, Societatea civilă? Sau procurorii?

Alte aberații din lege

„Aprecierea necesităţii şi oportunitatea adoptării şi emiterii actelor administrative aparţin exclusiv autorităţilor deliberative, respectiv executive şi nu pot face obiectul controlului altor autorităţi” (alin. 3) – altfel spus, nici Curtea de Conturi, nici DNA nu mai au niciun drept de control! Dacă pruimarul sau un alt responsabil hotărăște că o lcrare e necesară sau oportună, nimeni nu are voie să mai crâcnească!

(6) Refuzul funcţionarilor publici şi al personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean de a semna, respectiv de a contrasemna ori aviza actul administrativ, precum şi eventualele obiecţii cu privire la legalitate se fac în scris, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii actului, şi se înregistrează într-un registru special destinat acestui scop.
(7) Persoanele prevăzute la alin. (6) care refuză să semneze, respectiv să contrasemneze ori să avizeze sau care prezintă obiecţii cu privire la legalitate, fără acoperire susţinută de temeiuri juridice, răspund administrativ, civil sau penal, după caz, în condiţiile legii.” – specialiștii în administrație consultați de Cetățeanul.net spun că prevederile din aceste alineate vor reprezenta un instrument de presiune formidabilă asupra funcționarilor, pentru a semna, practic, orice document dorește primarul!
Vom reveni!

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Ca la noi la nimeni . Pesedistii nu schimba legile ci le intorc, iar acolo unde nu pot, pun Curtea constitutionala pesedista sa schimbe sensul interpretarii legilor deja date. Totul dirijat de Dragnea.Am ajuns o tara bananiera.Iar majoritatea poporului adormit nici nu reactioneaza, parca am fi in Banglades sau Somalia.

LĂSAȚI UN MESAJ


*