Sebastian Ghiță a fost prins și reținut la Belgrad, în Serbia

Sebastian Ghiţă nu mai candidează Victorie pentru Ghiță procesul lui Sebastian Ghiță Sebastian Ghiţă a primit azil politic în Serbia Asesoft

Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

„În urma activităților investigative complexe și a informațiilor furnizate de Direcția Operațiuni Speciale și Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, în cursul acestei nopți, în Belgrad, a fost localizat și reținut inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian. În momentul depistării, cel în cauză a prezentat pentru legitimare documente false care prezintă însemnele unui stat din U.E. În prezent se derulează procedura legală în astfel de situații”, precizează IGPR.

S-a înșelat Grindeanu?

Zvonurile că Sebastian Ghiță ar putea fi prins în scurt timp au apărut încă din prima zi din luna martie, fiind relatate și de Cetățeanul. net aici.

Ulterior, la jumătatea aceleiași luni, au fost vehiculate în spațiul public informații potrivit cărora Ghiță, dispărut din 21 decembrie 2016, ar fi fost localizat în Serbia. Informațiile au fost negate inclusiv de premierul Sorin Grindeanu.

Sebastian Ghiță, așteptat cu patru procese și dosare penale

Pe numele lui Sebastian Ghiță au fost emise două mandate de arestare în lipsă. El a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzați foști șefi din Poliție și Parchet din Prahova și un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu.

Sebastian Ghiță mai este urmărit penal și în alte două dosare de corupție, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 și cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Hertanu este acuzat de fraude cu fonduri europene și alte infracțiuni. În acesta din urmă fiind cercetați și fostul șef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum și fiul acestuia Vlad Cosma.

Pe 10 ianuarie, un complet de la instanța supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiță, omul de afaceri fiind dat și în urmărire internațională, prin Interpol.

Comunicatul complet al Poliției Române

„În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, in cursul acestei nopţi, in Belgrad, a fost localizat şi reţinut, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian”, anunţă IGPR, care precizează că „în momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E”

Surse judiciare su declarat pentru News.ro că a fost urmărit fratele lui Ghiţă, care inbiţial s-a aflat la Istanbul, după care a plecat către Serbia. Conform surselor citate, când Ghiţă a fost prins erau împreună. Omul de afaceri avea permis de conducere şi buletin sloven şi a fost dus la un birou de poliţie din Belgrad.

Poliţia Română mulţumeşte reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa, precum şi partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz.

Ghiţă a dispărut în 21 decembrie 2016 şi a fost iniţial dat în urmărire naţională după ce a încălat termenii controlului judiciar.

În 10 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.