Salariul mediu brut a ajuns aproape 1.000 de euro, în august

înghețarea salariilor

Salariul mediu brut a fost, în august, de 4.449 lei, cu 1,4% mai mic decât în iulie, iar cel net a fost de 2.669 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 39 lei (-1,4%), potrivit INS. 

În majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic, în august, decât în luna iulie, ca urmare a acordării în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

De asemenea, scăderile salariului mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost de:

  • 17,1% în extracţia cărbunelui superior şi inferior,
  • între 5% şi 8% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, alte activităţi industriale n.c.a., producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice,
  • între 3,5% şi 5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor din tutun, captarea, tratarea şi distribuţia apei, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii.

Salariul mediu brut: cele mai mari creșteri

Cele mai semnificative creşteri ale salariului mediu brut au fost de:

  • 5,2% în telecomunicaţii,
  • 4,9% în activităţi de editare,
  • între 2% şi 3,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea băuturilor, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, tranzacţii imobiliare, transporturi pe apă, transporturi aeriene.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-2%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-0,5%). Câştigul salarial mediu net din administraţia publică a crescut cu 1 leu comparativ cu luna precedentă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.