România și-a lansat oficial candidatura pentru Agenția Europeană a Medicamentului. Ce spune Gabriela Firea

Agenția Europeană a Medicamentului
Agenția Europeană a Medicamentului

România şi-a lansat oficial vineri seară candidatura pentru ca Agenţia Europeană a Medicamentului, al cărei sediu se află în prezent la Londra, să fie relocată la București, în Pipera.

„România merită să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului, suntem pregătiţi pentru asta, avem cel puţin 50 de ani în acest domeniu. România a asigurat de fiecare dată pentru cetăţenii ei, medicamente de calitate, aparatură medicală de calitate graţie eforturilor şi calificării specialiştilor noştri din domeniul Agenţie Naţionale a Medicamentului. Îmi doresc că EMA să îşi găsească locul în România. Mă voi întâlni în perioada următoare cu omologii noştri din celelalte ţări europene, chiar dacă au candidatură sau nu. Este un proces elaborat, de lungă durată şi cred că România are o şansă de care trebuie să profităm cu toţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat că Bucureştiul este un oraş pregătit pentru a primi Agenţia Naţională a Medicamentului. „În Bucureşti sunt peste 20 de spitale şi zeci de clinici, toate cu medici extraordinari care primesc oferte de a pleca în străinătate, tocmai că sunt foarte bine pregătiţi. În domeniul cultural, cred că avem excelenţă, pentru că avem Teatrul Naţional, peste 20 de teatre, Ateneul Român, iar pentru perioadele de weekend, Centrul Vechi este deosebit de apreciat de cetăţeni. De asemenea, cel mai mare buget al Primăriei este alocat pentru dezvoltarea infrastructurii. Avem în stadii avansate construcţia de pasaje, pasarele, extinderi şi supralărgiri de artere. Bucureşti este pregătit din toate punctele de vedere pentru a-i primi cu braţele deschise pe angajaţii Agenţiei Europene pentru Medicamente şi pe familiile acestora”, a spus edilul general.

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Nicolae Fotin, care este şi coordonatorul proiectului, a declarat că România are un dosar „complet, foarte bun”, menţionând că relocarea EMA în ţara noastră ar însemna foarte mult pentru sistemul de sănătate.

Vot ca la Eurovision pentru Agenția Europeană a Medicamentului

La rândul lui, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a explicat că tipul de vot, asemănător cu cel de la Eurovision, ar putea pune uşoare piedici României.

„Din punct de vedere tehnic, dosarul nostru este complet şi are argumentele necesare. Problema este că votul va fi unul predominant politic. Vorbim de un vot ca la Eurovision, în care fiecare stat are dreptul să voteze alte state şi are şase puncte pe care le poate aloca altor state: trei puncte statului preferat, două puncte, celui de al doilea şi un punct ultimului stat preferat. Acest tip de vot, evident, nu este convenabil României dar acest lucru ne împinge pe noi să fim şi mai motivaţi, pentru a promova mai bine România şi pentru a folosi această oportunitate pentru a arăta ţara noastră sub alt unghi”, a precizat Negrescu.

România este una dintre cele 19 ţări candidate pentru preluarea Agenţiei Europene a Medicamentului, iar în noiembrie se va decide care este statul în care se va reloca această instituţie. Dacă ţara noastră va ieşi învingătoare, mutarea efectivă va dura aproximativ doi ani.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.