UPDATE Robert Negoiţă, urmărit penal pentru evaziune fiscală în formă continuată. Gaură de 77 milioane de lei la bugetul statului

Robert Negoiță

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, s-a prezentat joi la Direcția Națională Anticorupție, fiind citat într-un dosar de corupție. După o jumătate de oră de audieri, edilul a aflat că este suspect.

UPDATE Robert Negoiţă a produs un prejudiciu de 77 milioane de lei 

DNA a anunţat joi că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de Robert Negoiță, la data faptelor administrator al unor firme, cu privire la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat la 77 milioane de lei.

Potrivit DNA, în perioada 2005 – 2009, prin folosirea resurselor firmelor pe care le administra, Robert Negoiță a construit trei ansambluri rezidențiale compuse din imobile de locuit și locuri de parcare și a vândut, în nume propriu, un număr de 1.250 din aceste imobile, ascunzând activitatea economică desfășurată prin neînregistrarea ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, nedeclararea și neachitarea către bugetul de stat a TVA în valoare de 77.148.021 lei.

„Concret, s-a stabilit că, în perioada 2005 – 2009, Robert Negoiță a construit, în vederea vânzării, 3 ansambluri rezidențiale formate din vile și blocuri de locuințe și locuri de parcare, situate în București, în orașul Voluntari și orașul Popești Leordeni. Începând din luna decembrie 2005, Negoiță a început vânzarea imobilelor pe măsura finalizării acestora, fără a declara organelor fiscale teritoriale activitatea economică desfășurată și fără a achita obligațiile fiscale ce-i reveneau. În perioada 10.01.2006 – 13.07.2009, acesta a efectuat 1.250 de tranzacții imobiliare, constând în vânzări de construcții și teren aferent construcțiilor, activități din care a obținut venituri în sumă de 364.714.645 lei”, se arată în comunicatul DNA.

DNA precizează că, având în vedere că Robert Negoiță a luat măsuri active de comercializare a locuințelor construite în cele trei ansambluri rezidențiale prin mijloace similare unui prestator de servicii sau comerciant, activitatea pe care a desfășurat-o este calificată ca una economică, pentru care exista obligația plătirii de TVA către buget. „Pentru a evita plata obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate, Negoiță a folosit un procedeu ingenios prin care cheltuielile cu realizarea imobilelor, în nume propriu, au fost evidențiate contabil și declarate fiscal de societățile pe care le administra, însă veniturile nu au fost evidențiate. Prin urmare, raportat la cele trei ansambluri rezidențiale, Robert Negoiță nu a declarat activitatea economică prestată ca persoană impozabilă în scopuri de TVA. Astfel, deși imobilele ‘scriptic’ au fost edificate de persoana fizică Robert Negoiță, după finalizare, acestea au fost prezentate, la toate târgurile imobiliare, drept ansamblurile rezidențiale aparținând uneia dintre societățile la care acesta era acționar”, susțin procurorii.

Prin aceste activități, prejudiciul total adus bugetului de stat este estimat la peste 77 milioane de lei și reprezintă TVA de la care Robert Negoiță s-a sustras prin ascunderea activității economice derulate în nume propriu, în perioada 2005 – 2009, mai arată DNA.

„Astăzi, la ora 10.00, am fost invitat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a mi se comunica câteva detalii despre o cercetare mai veche aflată în lucru la aceasta instituţie. Din ceea ce mi s-a comunicat, este vorba despre subiectul legat de plata TVA-ului la apartamentele vândute pe persoană fizică. Deci o chestiune veche de opt ani, subiect a cărui lămurire mi-o doresc de multă vreme şi am spus-o în repetate rânduri”, scria primarul pe Facebook, înainte de a se duce la sediul DNA.

La intrarea în sediul DNA, Robert Negoiță a spus că este vorba de un dosar din 2009, la plângerea lui Sorin Blejnar, fost șef ANAF.

„’Este vorba de un dosar din 2009, care nu are nicio legătură cu activitatea mea politică. (…) Este vorba de plângerea pe care mi-a făcut-o Sorin Blejnar, în 2009”, a afirmat primarul, adăugând că va da mai multe detalii la ieșire. Întrebat dacă are calitatea de suspect, Negoiță a răspuns: ”Ceva de genul”.

La ieşirea din sediul DNA, Robert Negoiţă a confirmat că este suspect „pentru fapte din perioada în care activa în domeniul privat” şi a susţinut că se bucură că procurorii lucrează în acest dosar. Robert Negoiţă a părăsit sediul DNA după aproape o jumătate de oră, susţinând că dosarul în care a fost chemat vizează activitatea sa din perioada în care activa în domeniul privat.

“Sunt fapte de când eram în zona de management privat. Nu are legătură cu activitatea mea de când fac management public. Mă bucur că începe să se lucreze pe acest dosar”, a declarat Robert Negoiţă la ieşirea din DNA.

Întrebat de jurnalişti dacă, în condiţiile actuale, mai candidează pentru un nou mandat la Sectorul 3, edilul a refuzat să răspundă, nespecificând nici dacă din punctul său de vedere îi afectează cariera politică.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.