luni, februarie 10, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalUPDATE Război Robert Turcescu - Mediafax pe tema candidaturii la Sectorul 5....

UPDATE Război Robert Turcescu – Mediafax pe tema candidaturii la Sectorul 5. Precizările lui Eugen Tomac

-

Robert TurcescuRobert Turcescu a intrat în război cu agenţia de presă Mediafax, după ce aceasta a publicat o ştire, pe surse, în care se afirma că jurnalistul ar fi în cărţi pentru a candida din partea Mişcării Populare la Primăria Sectorului 5.

UPDATE Eugen Tomac: Robert Turcescu nu va candida la locale

Turcescu nu va candida la alegerile locale din partea Mişcării Populare, dar va ajuta partidul pe partea de comunicare, a precizat sâmbătă preşedintele executiv al partidului, Eugen Tomac. „Robert Turcescu nu va candida din partea Mişcării Populare. Este adevărat că ne va ajuta pe partea de comunicare, dar atât”, a declarat Tomac pentru Mediafax.

„Candidaţii MP la primăriile de sector: Robert Turcescu, foşti miniştri şi lideri PDL”, a titrat Mediafax pe pagina sa de internet.

Jurnalistul Robert Turcescu, deşi nu şi-a asumat public adeziunea la MP, va candida pentru Primăria sectorului 5, unde-l va avea drept contracandidat în cursa internă pe consilierul local Daniel Niţu. Surse din MP au declarat pentru MEDIAFAX că jurnalistul Robert Turcescu şi-ar putea regândi candidatura şi ar putea intra în competiţia internă pentru Primăria sectorului 2”, se arată în interiorul ştirii.

La câteva ore distanţă, a venit şi replica lui Robert Turcescu. „ATENŢIE: informaţia privind candidatura mea la Primăria Sectorului 5 din partea Mişcării Populare este falsă. Regret să constat că agenţia Mediafax nu a preluat precizările făcute încă de ieri (vineri – n.red.) de Eugen Tomac pe acest subiect. Ca să fie clar: nu candidez la Primăria Sectorului 5 din partea Mişcării Populare”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

La o citire mai atentă a postării lui Robert Turcescu se poate observa însă că el nu neagă decât candidatura la Primaria Sectorului 5 din partea Mişcării Populare, deci nu este dezminţită şi varianta unei candidaturi independente sau din partea altui partid. Pe de altă parte, jurnalistul nu infirmă posibilitatea, avansată tot de Mediafax, de a candida la Primăria Sectorului 2 din partea MP.

De altfel, ambiguitatea postării a fost sesizată şi de cei care-l urmăresc pe Facebook pe Robert Turcescu. „bine si independent! :))”, „Dar la ce primărie ?”, „Dar din partea cui?” – acestea erau comentariile apărute pe Facebook la numai câteva minute de la postarea „dezminţirii”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şase protestatari ridicaţi din Piaţa Victoriei pentru violenţe

0
Jandarmii au ridicat de la protestul neautorizat din Piața Victoriei, acolo unde s-au adunat sute de susținători ai lui Călin Georgescu, șase persoane violente, printre care și un polonez. CITEŞTE ŞI: Elena Lasconi: Demisia lui Klaus Iohannis vine foarte târziu Până...