Puciștii din PSD. Robert Negoiță îi impută lui Dragnea cheltuiala pentru referendum

puciștii din PSD

Surse din cadrul partidului de guvernământ ne-au declarat, încă de duminică la prânz, că se așteaptă ca puciștii din PSD să reia artacurile la adresa lui Liviu Dragnea după eșecul referendumului. Ieri seară, Robert Negoiță, repetentul Capitalei la prezența la referendum, a ieșit la atac!

Negoiță i-a reproșat lui Liviu Dragnea cheltuirea celor peste 40 de milioane de euro pentru referendumul eșuat duminică. El a fost sancționat dur de cei care i-au citit postarea pe facebook.

Puciștii din PSD: Dragnea e rupt de problemele comunității

După ce nu s-a implicat mai deloc în popularizarea referendumului și, în consecință, a obținut cel mai prost scor de prezență (13,29%), Robert Negoiță a ieșit la atac împotriva lui Liviu Dragnea, președintele partidului, fără însă a-i pronunța numele. El inisinuează, într-o postare de pe pagina sa oficială de facebook, că președintele PSD nu este cu adevărat un lider și că este rupt de realitatea comunității.

„Un lider este acela care reușește să convingă oamenii să îl urmeze în proiecte, în activități si idei (…) Nicio persoană care este ruptă de realitatea comunității, care nu îi înțelege problemele concrete și care nu are capacitatea de a prioritiza rezolvarea acestor probleme, în funcție de ce este necesar și imediat, nu va putea fi cu adevărat un lider”, a scris primarul sectorului 3.

Referendumul pentru familie: România, între homosexualitate și „familie naturală”

Negoiță „plânge” după banii de la referendum

puciștii din psdSusținătorul Gabrielei Firea din grupul cunoscut drept „Puciștii din PSD” s-a grăbit apoi să-i reproșeze lui Liviu Dragnea risipirea pe referendum a peste 40 de milioane de euro, uitând că el însuși datorează cu mult mai mult, la bugetul de stat: „Nu pot să nu mă gândesc și să nu mă întreb: câte, dar câte lucruri necesare și utile pentru cetățeni nu s-ar fi putut face cu cele peste 40 de milioane de Euro? Bani cheltuiți în această activitate de weekend pe care o numim referendum…”

În decursul a 9 ore scurse de la postarea de la ora 22,49, primarul sectorului 3 a fost taxat dur de cetățeni. Aceștia i-au reproșat datoriile neplătite la buget, cu mult mai mari decât cheltuielile pentru referendum: „Dle Negoiță, și eu nu pot să nu mă gândesc și să nu mă întreb: câte, dar câte lucruri necesare și utile pentru cetățeni nu s-ar fi putut face cu cele 232 milioane pe care le datorați statului. Banii ăia când ni-i dați înapoi?

Primarul Robert Negoiţă, primul pe lista marilor datornici la bugetul statului, publicată de ANAF

Reproș: „Sectorul 3 e cel mai jegos sector”

Nici așa-zisa implicare în problemele comunității nu a rămas nesancționată, oamenii i-au reproșat curățenia dezastruoasă din propria-i curte: „Și ce faceți cu gunoiul din sectorul 3? Ati renunțat la Rosal, ați luat o firmă care nu are destui oameni și e deja e cel mai jegos sector. Să vă văd dacă răspundeți, deși nu prea cred!”.

Citește și Mizerie de nedescris în Sectorul 3

 

Nici puciștii din PSD nu au fost iertați: „La congresul din martie strigați cu toții în sală că-l vreți președinte, Firea, care acum se află, împreună cu Dvs. în tabăra adversă, rânjea de mama focului alături de tinerica lui Dragnea (…) Domnule Negoiță, nu puteți prosti lumea, doar pentru că acum interesele sunt altele și-l vedeți că se prăbușește”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

*