Campanie organizată. Procurorul DNA Mihaiela Iorga și Sebastian Ghiță au ajuns să o atace pe Kovesi la Antena3 în același timp

Procurorul DNA Mihaiela Iorga a declarat duminică seară, la Antena 3, că şefa DNA Laura Codruţa Kovesik a chemat-o şi a întrebat-o dacă nu poate urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier, argumentul lui Kovesi fiind că acesta o va numi ministru al Justiţiei pe Dana Gîrbovan, şefa UNJR, ceea ce nu ar fi bine pentru DNA.

„Trebuia desemnat premierul României şi era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest ministru. Am fost chemată şi întrebată dacă am putea să ieşim cât mai repede cu dosarul. Explicaţia a fost de genul că dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan (preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România -n.r.) va fi ministru al Justiţiei, ceea ce ar însemna un dezastru pentru noi”, a afirmat procurorul Mihaiela Iorga, precizând că nu va da nume pentru că nu vrea să se spună că a stricat o anchetă.

Iorga a relatat că i-a explicat şefei DNA că nu sunt suficiente probe la acel moment, iar continuarea cercetării ar fi implicat o cerere către Parlament.

Victimă se vrea

Mihaela Ioga a relatat şi că a fost şi ţinta unor ameninţări venite din partea doamnei inspector Elena Rădescu, chiar în sediul Inspecţiei Judiciare.

„Nu am nicio reţinere pentru că efectiv a fost şocant. Am fost audiată de dânsa. Nu a interesat-o ceea ce s-a întâmplat cu aceasta audiere. M-a întrebat de ce vreau dragoste cu forţa cu DNA. I-am explicat că solicitat ordinul de revocare pentru a mă apăra. Am primit mai multe ameninţări să nu mă lupt cu sistemul sau cu doamna procuror şef. A încercat să sugereze că doamna procuror şef e nevinovată în toate aceste evenimente, că altcineva dictează aceste acţiuni. Asta a lăsat de înţeles. E un război personal şi e vizibil. Din păcate, e motivul pentru care nu am vrut să vorbesc, dar am văzut că ea nu are nicio reţinere”, a susţinut Mihaiela Iorga.

„A mai fost o chestiune cu doamna Rădescu. Mi-a spus să am grijă ce fac că am un copil de cresut. Chiar în biroul dânsei. Am perceput-o ca pe o aminţare directă. Nu am ripostat. Am vrut să-i spun că am doi copii, nu unul, şi că e dezinformată”, a mai relatat Iorga.

Sebastian Ghiță a revenit

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a reluat duminică, la Antena 3, afirmaţiile conform cărora avea o relaţie apropiată cu şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, susţinând că aceasta a fost la el acasă, la Ploieşti, „a venit la vie” şi a fost văzută de lăutari, de chelneri şi a precizat că se va gândi cum poate dovedi relaţia pe care a avut-o cu Laura Codruţa Kovesi.

„Până în 2014 aveam relaţii normale. Kovesi părea sănătoasă la cap la momentele alea. Mă întâlneam cu dânsa în nenumărate locuri, mă consideram apropiat. Sunt dezamăgit de naiv şi tăntălău ce am fost eu. Când am văzut cum această fiinţă se transformă, am ţipat, am strigat. Nu mi-a dat prin cap să o înregistrez. M-am întâlnit cu ea peste tot. A venit la mine acasă, la Ploieşti. A fost la mine acasă în Ploieşti. A venit acolo la vie. A stat o zi, au văzut-o lăutarii, chelnerii”, a susţinut Sebastian Ghiţă.

Întrebat cu ce ocazie a fost şefa DNA la el acasă, Ghiţă a răspuns: ”Nu mai ştiu cu ce ocazie a fost la mine, onomastică, ceva eveniment privat. Au fost şi alte persoane, nu cred că vreau să le amestec”.

El a spus că se va gândi cum poate dovedi relaţia sa cu Laura Codruţa Kovesi.

„Îmi pare rău că nu pot să satisfac dorinţa multor oameni, dar nu înregistrez lumea când vine la mine acasă. Nu mi-a dat prin cap să o înregistrez pe Kovesi când a fost la mine. Nu ştiu, o să îmi storc mintea să văd cum pot să vă conving de relaţia mea cu Kovesi”, a declarat Sebastian Ghiţă.

La începutul lui 2014, la puţin timp după ce a plecat din ţară, Ghiţă a apărut în mai multe înregistrări în cafre a lansat acuzaţii la adresa Laurei Codruţa Kovesi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.