Primarul Iașiului, Mihai Chirica, spune că și în acest an va oferi fasole cu cârnați de 1 Decembrie

fasole cu cârnaţi

Primarul din Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat că municipalitatea va oferi şi în acest an fasole cu cârnaţi oamenilor care vor participa la manifestările de 1 Decembrie.

Mihai Chirica a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Primăria va continua tradiţia de a oferi fasole cu cârnaţi participanţilor la manifestările de Ziua Naţională ce vor organizate în centrul oraşului.

”Vom începe cu muzică populară, apoi cu discursuri, depuneri de coroane, după care va fi iarăşi un moment folcloric. Vor evolua doar artişti ieşeni. Va continua şi tradiţia cu fasole cu cârnaţi, nu ne oprim. Broşuri cu fasole, broşuri cu cârnaţi sau broşuri fără fasole şi cârnaţi putem da în celelalte 364 de zile din an. Memoria acelor ostaşi care în timpul războiului au hrănit populaţia din raţia lor alimentară trebuie să rămână ca un gest simbolic pe care să-l facem şi noi pe 1 Decembrie”, a spus primarul Mihai Chirica. Anul trecut de 1 Decembrie, la Iaşi, au fost împărţite peste 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi celor care au venit în Piaţa Unirii la manifestările oficiale.

Totodată, edilul ieşean a afirmat că iluminatul festiv de sărbători va fi pornit tot pe 1 Decembrie. În prima fază vor fi aprinse doar luminiţele din centrul Iaşiului, iar în următoarea săptămână vor fi pornite şi cele din cartiere. ”Vom porni iluminatul festiv treptat, în tot oraşul, pentru a nu intra într-un şoc energetic din cauza unei capacităţi mari de consum, dar ne referim şi la posibilitatea fizică de a branşa aceste echipamente. Deconectarea va începe după sărbători, în jurul datei de 7 ianuarie. Zona centrală va mai rămâne ornată şi pentru sărbătoarea de 24 ianuarie”, a mai spus Mihai Chirica.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.