Epidemia de la graniță care amenință 10 milioane de ovine din România. ANSVSA apără oile cu întâlniri la Brașov

Pesta ovină combătută cu seminarii. Depășită chiar și de pesta porcină cu care se luptă din luna mai, conducerea ANSVSA a uitat timp de două luni să ia măsuri pentru a opri ca pesta ovină să ajungă în România. Molima a ajuns la granițele României, autoritățile din Bulgaria se luptă cu epidemia din luna iunie. Ca o comparație, Comisia Europeană a anunțat măsuri la o săptămână după confirmarea focarului din Bulgaria, ANSVSA a anunțat măsuri pe 14 august, după o serie de întâlniri și seminarii.

O molimă care riscă să afecteze și mai mult zootehnia decât pesta porcină este pesta micilor rumegătoare sau pesta ovină, așa cum mai e cunoscută popular. Asta pentru că țara noastră este unul dintre liderii europeni în privința creșterii oilor. Pesta ovină a fost înregistrată și confirmată în luna iunie în Bulgaria, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Focarul din Bulgaria, luna iunie

Primul focar de Pestă a Micilor Rumegatoare din Uniunea Europeană a fost confirmat în Bulgaria, în data de 23 iunie a acestui an, urmat de confirmarea altor noi focare în 28 iunie și 9 iulie. Din data de 9 iulie și până la data prezentei nu a mai fost confirmat un alt focar de boală în Bulgaria.

Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele. Boala se transmite în principal prin contact direct. Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%.

Reacția ANSVSA, în august

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ANSVSA a întreprins primele acțiuni de prevenire a introducerii virusului acesti boli în România de-abia în luna august, așa cum ne-au preciyat fermierii.

ANSVSA a organizat mai multe întâlniri și semarii pentru ca la finalul lor să anunțe în data de 14 august, așa cum reiese de pe site-ul instituției, că s-a realizat:

  •  informarea medicilor veterinari cu atribuții specifice, a operatorilor economici și a tuturor persoanelor implicate în activitatea de comerț cu rumegătoare din Bulgaria sau cu rumegătoare care tranzitează Bulgaria;
  • intensificarea acţiunilor de supraveghere pasivă, în special în judeţele din sudul ţării;
  • instruirea medicilor veterinari cu privire la recunoașterea semnelor clinice de boală în conformitate cu specificațiile Organizației Mondiale de Sănătate Animală (OIE);
  • întărirea controalelor în punctele de trecere la frontieră în ceea ce privește transporturile de rumegătoare din Bulgaria și Turcia, având în vedere că ultimele animalele la care s-a confirmat boala nu prezentau semne clinice, confirmarea făcându-se în baza investigațiilor de laborator.

captura peste

Cea mai importantă măsură a ANSVSA

„Este interzisă expedierea/achiziționarea din BULGARIA din comunele enumerate mai jos, de rumegătoare mici și material seminal, ovule și embrioni de la rumegătoare mici și introducerea acestora pe teritoriul României”, se precizează într-un comunicat al ANSVSA din luna august.

Punctul culminant al luptei cu pesta, seminarul de la Brașov

Ca urmare a apariției Pestei Micilor Rumegătoare în Bulgaria și al potențialului risc la care este expusă țara noastră, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a convocat o întâlnire de lucru a experților pentru Pesta Micilor Rumegătoare (PMR), anunța instituția la mijlocul lunii august.

Întâlnirea a avut loc la sfârșitul verii, la munte. „Scopul aceste întâlniri, care se va desfășura în perioada 29-30 august la Brașov, este acela de a elabora un plan de măsuri pentru a preveni pătrunderea virusului în țara noastră, dar și de a elabora un Manual Operațional pentru intervenția în focarele de PMR”.

captura pesta ovina brasov

Cine a participat la seminar? „La întâlnire vor participa reprezentanți ai ANSVSA de la nivel central și teritorial, ai Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală și ai mediului academic”, a transmis ANSVSA. ANSVSA este condusă Geronimo Brănescu.

 

Ca o comparație, Comisia Europeană a anunțat măsuri din 4 iulie

Dacă ANSVSA a avut nevoie de două luni pentru a anunța un set de măsuri, reprezentanții de la Comisia Europeană au adoptat la o săptămână după confirmarea focarului din Bulgaria un set de măsuri. Astfel, în data de 04 iulie 2018, Decizia (EU) 2018/954 de stabilire a anumitor măsuri de protecție pentru prevenirea răspândirii pestei micilor rumegătoare în Bulgaria.

Ce se întâmplă în Bulgaria

Până au prezent au fost sacrificate deja 4.000 de animale pentru a preveni răspândirea bolii şi a evita impunerea unei interdicţii a Uniunii Europene asupra exporturilor bulgare de produse lactate.

În jurul a trei sate a fost creată a o zonă de carantină, iar autorităţile au dispus analiza sângelui pentru toate oile şi caprele de pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului. Oficialii Uniunii Europene au efectuat o inspecţie săptămâna trecută în Bulgaria şi au cerut extinderea zonei de carantină la 20 de km.

Comunele Sredets, Sozopol, Primorsko, Malko Tarnovo și Tsarevo din regiunea BURGAS.
Precizăm că ambele regiuni se află în apropierea graniței Bulgariei cu Turcia.

În zona Bolyarovo, unde există suspiciuni că ar fi o epidemie la o fermă, proprietarii au refuzat să-i primească pe veterinari şi au cerut procurorilor să intervină în cazul celui de-al doilea set de analize de la animale.

Fermierii insistă că vor să vadă documentele originale privind rezultatele primului set de analize, colectate luna trecută, şi abia apoi vor să permită prelevarea altor analize de la animalele lor.

Un sector cu milioane de animale

Numărul de ovine din România se situează, potrivit EUROSTAT, pe locul al treilea în Uniunea Europeană, cu aproape 10 milioane de oi anul trecut. Marea Britanie se află pe primul loc cu 24,5 milioane capete şi Spania pe al doilea – cu 15,9 milioane ovine.

Senatorul PNL Iancu Caracota atrăgea atenția, la sfârșitul săptămânii trecute, că după ce producţia de carne de porc a fost afectată de pesta africană aproape iremediabil, fiind lovite zece judeţe, cu un risc major de extindere, dar şi cei mai importanţi producători români, acum zootehnia este ameninţată de pesta micilor rumegătoare, al cărei focar se află la graniţa de sud a României, în Bulgaria. El îi cerea ministrului agriculturii, Petre Daea, ca, înainte să-şi dea demisia sau să fie remaniat din Guvern, să ia măsuri concrete pentru ca această boală să nu intre pe teritoriul ţării noastre.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.